Fundaţia
Tismana - cărţi dispărute, regăsite şi redate gratuit
lumii
Picturile paginii: din
pictura mânăstirii
Paginile 12-46
În căutarea
locului sfânt
Steiul Coziei din satul
Sohodol – Tismana, în vârful
căruia Nicodim ar fi vrut să ridice mănăstire.
Din satul Sohodol, s-a ridicat neamul Basarabilor
NOTĂ
Dat fiind faptul că site-l oferă şi
imaginea paginilor originale, nu mai păstrăm aici ortografia
timpului.
Mai întâi că nu suntem obişnuiţi cu ea
şi o citim mai greu, şi în al doilea, nu toate calculatoarele sunt
echipate pentru a reda caracterele scrierii vechi.
Astfel că, am înlocuit cu echivalentele de
astăzi următoarele caractere:
ű, ô şi ę cu â
ó cu oa
é cu ea
ĕ cu ă
đ cu z
ĭ cu i
ŭ final se exclude
Intru această lună a lui Dekemvrie, în 26
de zile, pomenirea Sântului Prea Cuviosului
Părintelui nostru Nicodim
Sânţitul şi Archimandritul din Lavra Sântei
Mănăstiri Tismeanei, ce au fost la leatul (1386).
Bun lucru şi drept şi tutulor celor ce voiesc a bine-cuvânta pomenirile
sânţilor, şi a ne împărtăşi laudelor lor, nu numai aceia, precum zice Davicescul acel glasu; pomenirea drepţilor cu laudă,
şi celor drepţi se cuvine laude; ci şi întru însuşi
vederile înkipuitoare, tot-de-una a avea pre nevoinţele şi isprăvile
acestora, cele cu vitejie făcute înprotiva trupului şi ale
duchurilor ne-curate. Precum şi a grăi prin cărţi, scrise pre ale lor, cuvios lucru şi blagocestiv este.
Pentru că amândoă întrând şi prin vedere şi prin auzire
cătră fapta bună acelor întăî înkipuitoare şi
cătră dumnezeiasca râvnă pre noi ne suie, întru care sânţita scriptură aceea se
împlineşce, carea zice : arată mie faţa ta si
mă fă pre mine să aud glasul tău, că amândouă prin
cuvântul cel scris se fac auzite.
Şi prin învăţătura cunoştinţei cu taină s'au
învăţat cele dumnezeeşci. Deci şi noi de însuşi acestea amândouă neînpărtăşit
fiind, mă tem şi cătră uneltire fără
îndrăzneală mă aflu, ca gura să deşkid şi mâna să întind; că multă este
nemicinicia sărăciei
minţei noastre, şi puţină iscusinţă.
Pentru că nu aceia a nu lăuda dupre vrednicie
este osândă, ci aceia
adică dupre putere a nu grăi este osândire. Şi aducându'mi aminte pentru ne-ascultarea cea osândită strămoşească a Evei;
şi de robul cel rău. carele în pământ talantul l'a
îngropat; Şi ca nu cumva prin prea multa zăbavnica trecere de vreme
în uitare se vie multe din minunile
Sântului, care s'au făcut de alţii a le da înscris prin
predoslovia de mai nainte scrisă, cât
şi pentru facerea sântelor sale
Mânastiri Vodiţa şi Tismeana, pre ce vreme de Domn s'a făcut. Pentru că se
ştie, precum norul ascunde, pe
soare, aşa şi vremea acopere pre cele ce nu se grăesc.
Şi măcar că 42 de zecimi de an şi mai mult ceva sunt
până acum, de când prea sânţitul sfârşit cel prin obştesca
datorie a firii omeneşti l'a priimit prea fericitul părintele nostru, Sânţitul Nicodim, însă îndemnat
fiind am aduna de prin chrisoavele
Mânăstării şi de prin alte scripturi; apoi şi de pre
la Părinţi bătrâni, bărbaţi şi iubitori de adevăr, care mai'nainte de noi câte cu 40 şi 50 şi 60 de ani au foşt
locuitori într'această sântă, Mânăstire Tismeana din tinereţe, carii şi ei
au adunat dela alţi bătrâni, ce era veniţi mai naintea
lor în Mânăstire iarăşi din
tinereţe. Carii aceştia zic,
că avea ştiinţă din cetirea istoriei Sântului, care a fost scrisă kiar de ucenicii sântului. Şi
zic că fiind acea istorie scrisă pe limba sloveniască s'ar fi dat de un Egumen al Mânăstirei mai din vekime
unui boer mare, ce venise dela
Bucureşti la Mânăstire pentru înkinăciune ca să o
tălmăcescă şi să o tipărescă la
Bucureşti pre rumânie, şi din pricina răzmiriţilor celor
mari, ce au fost pre acea vreme, s’a răpus de la acel boer istoria
sântului.
Iară noi alergând aicea şi acolo nu numai la părinţii
Mânăstirii, precum s’a zis, ci şi l'a alţi bătrâni cu
ştiinţă lăcuitori de prin satele Mânăstirei cele
dinprejur, cât şi dela alţii, carii au avut ştiinţă
adăvărată de la Părinţi şi moşii şi
strămoşii lor, am adunat pre cele din tânără vrîsta lui
şi până la bătrâneţe şi ale morţei povestiri prea
veselitoare şi minunate şi adunând, ca dintr'un adânc şi din uitare culegându-le, râvuind pre albina cea
iubitore de osteneală, care din multe flori adună pre cele de folos la lucrarea mierei. Şi
povăţuească Iisus Christos adevăratul D-zeul nostru,
cela ce luminează pre tot omul, ce vine în lume, cela ce singur este
mintea acelor, ce cu blagocestie înţeleg şi se înţelegi şi
cuvânt acelor, ce zic şi se zic, şi tuturor toate şi este
şi se face, cela ce dă luminare de învăţătura a
cunoaşte, când se cade a zice cuvânt, că arătarea cuvintelor lui
luminează şi înţălepteşce pre prunci, şi acestea
adică până la atâtea.
Dară
ca să nu mai lungim cuvântul, prin mai lungi cuvântări,
ţiindu-ne de începutul, ce zace înainte, pre începătura acestei
vieţi lui D-zeu plăcută, viu înainte cuvântând'o. Că mare
si iubit este Sântul Prea Cuviosul Părintele nostru Nicodim sânţitul. Carele întăi
începe aceasta duchovnicescă prăznuire, întru această sântă
Lavră a sa. Şi de unde îi vom aduce cununa laudelor vieţei lui.
Şi cum şi pre străduirea şi ostenela strălucitei
petrecerii lui vom povesti-o nu mă dumeresc foarte, iubiţilor. S’au
cum pre buna îndrăznela lui cea cătră D-zeu o voi spune. Pentru
că minunile cele prin darul cel de sus de dânsul sâvârşite, minunate
având pre povestire, îmi clăteşce gândul meu şi îl
spăimentează. Insâ pre cât va ajunge socotela minţei nostre, nu
vom pregeta a grăi. Dar şi noi cu rugăciunile
vostre să ne ajutoraţi, milostivă pre D-zeu făcâdu-l,
spre viaţa noastră cea
înrăutăţită, şi cuvânt cerâd întru deşkiderea
gurii nostre, ca să nu cumva să
ne osândim, ca unul, ce ni-am apucat de cele mai presus de vrednicie,
şi nimic cinstit şi vrednic de cuvent aducând. Care nici dupre neputinţa noastră s’a făcut, nici
vre-unu kip de nebăgare de samă s’a urmat, ci lângă darul
cel de de sus, carele împarte
fieşte-căruia pre toate, cele potrivite, de la carele
toată darea bună şi toată dăruirea cea de
săvârşită de sus este, pogorând întru cei vrednici duhului, spre acelaşi început;
de aceia precum s’a zis, al vieţei voi veni bun foarte. Şi
îngrabă aflând împreună ajutorul pre ajutorul rugăciunilor cel
de la o parte şi de la alta. Dar tu o sânţit adevăr al
pravoslavnicilor, părinţi monachi şi mireni, câţi
v'aţi adunat la acesta prăznuire de bucurie, sîrguiţi-vă cu
ferbinţeală întru
adeverată credinţă. Urekile socotelei minţei să
le puneţi, pentru că întru cele de faţă povestirea, de
duchovnicescă
sănătate este, iară nu de trupească slăvire şi
sporire, precum la Elini. Deci acest bogat şi făcător de bucurie, ospătător al
sânţitei acestii ospătări, al nostru şi al vostru
tutulor celor împreună kiemaţi la
ascultare.
Naşterea Sf.
Nicodim
Sfântul acesta, Prea Cuviosul Părintele nostru Nicodim sânţitul, Archimandritul,
începătorul acestei sânte Mânăstiri
Tismeana, fostau, dupre cum zic, de
neam slovian; adecă din neamul slavenesc al Serviei, născut din părinţi bine credincioşi şi
temători de D-zeu; de neam slăvit, rudenie cu Cniazu Lazăr, împăratul Servilor, carele a
fost împărat la anii de la Christos 1374; Iar sântul Botezat fiind dupre
obiceiul creştinesc, şi
crescut întru buna pedepsire, şi temere de D-deu şi a
iubirei în tânără vrâstă a prunciei sale, dat a fost de păriniţii lui la învăţătura
cărţei. Şi isteţ fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învăţat
toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, şi gramatica cea slovenească, foarte bine şi
desăvârşit. Şi aşa sântul întru pedepsirea sântelor dumnezeeştilor Scripturi fiind, în
tânără vrâsta Sa, se îndeletnicea tot-d'a-una întru cetirile dumnezeeşcilor
Scripturi, ca un pom răsădit
lângă izvoarele apelor, de unde tot-d'a-una
adăpându-se, în vremea
sa s’a dat rodul său.
Alerga şi la dumnezeeasca Biserică cu părinţii lui
adeseori şi asculta cu multă luare aminte cântările lui David,
şi sântele Scripturi, prin care'şi aprindea
sufletul cătră dumnezeescul dor. Şi frica lui D-zeu cu totul o a sădit în inima sa, dupre
cuvântul prorocesc ce zice că: începerea
înţelepciunei este frica lui D-zeu.
Botezul
Sf. Nicodim
Şi întru creşterea vrâstei sale a începutut a odrăsli
roduri de fapte bune spre cele D-zeeşti şi nu se mai îngrija nici
de-cum pentru cele pământeşti, ci tot-d'a-una se ruga lui D-zeu,
singur cu singur vorbind, ca să'l învrednicească prin tagma cea
monahicească, a se face rob adevărat al lui, şi netrecându'l
D-zeu cu vederea rugăciunile şi lacrămile cele cu
umilinţă dintru adâncul inimii lui, a slobozit câţiva monachi
servi de la o Mânăstire slavenescă, adecă sărviască de
la sântul Munte al Atonului, a merge în ţara Serviei, pentru
oreşi-care trebuinţă mânăstirescă a lor, şi
înţelegând sântul de venirea lor aci în Servia (în patria sa), a mers
sântul pre-sub ascuns la dânşii, unde era la gazdă, furiş de
părinţii lui, ca să nu'l vadă niminea dintr'ai casei lor,
şi întrând în casă la ei şi vezând sântul cucernicia şi
marea smerenie a kipului lor cel monahicesc, li s’a înkinat lor până la
pământ şi i-a întrebat pentru mânăstirile sântului Munte,
şi pentru rândueala lor şi pentru petrecerea părinţilor,
şi pentru toate altele, câte era de trebuinţă la scopusul lui.
Şi înştiinţâidu-se de toate de la dânşii, a plâns cu
lacrâmi înaintea lor, după aceia a zis cătră dînşii :
Văz părinţilor, că D-zeu cunoscându adâncurile inimii mele
şi scopusul sufletului meu, v'a trimis pre Sânţia Vostră aicea
la noi păcătoşii, ca să mă povăţuiţi
pre mine păcătosul la calea cea D-zeească a mântuirei. Câci mult
mi s’au veselit sufletul meu de vederea feţeî voastre cei cu kip îngeresc
şi de D-zeeşcile voastre cuvinte, şi mai mult nu pot să mai rămâi întru această lume
înşelătoare, nici să mai văz slavele şi nălucirile ei cele mincinose. Deci rogu-vă pre voi,
Părinţi sânţi, să mă învăţaţi cum
să fug de deşertăciunea lumei aceştia, ca să me
învrednicesc şi eu aceştii vieţi, care veţuiţi Sânţia
Voastră. Pentru că părinţii mei acum cugetă, de a
mă da în cele politicesci şi-a mă înălţa întru cinste
si boerii mari înpărăteşti, pre care acestea toate din pruncie până acum le-a urît sufletul
meu, că nici sa le auz nici să le văz. Şi pentru acesta
am hotărât, cu un ceas mai nainte să fug şi să
mă duc la sf. Munte şi acum cer sfat de la voi.
Acestea auzindu-le părinţii monachi, i-au răspuns unul din
ei mai bătrîn şi cu rîndueala Preut, zicendu'i : Văz fiiule,
că scopusul tău este D-zeesc, şi cum că dragostea lui D-zeu
a stăpânit sufletul tău şi inima ta este plină de darul S-lui Duch. Pentru aceia ce o cugeti, se
cuvine să o şi săveşeşti mai degrabă, şi noi
vom fi împreună călători
şi povăţuitori ţie, până ce te vom duce la Sf. munte.
Apoi sântul, lepădându-se de lume şi de toate cele frumoase şi
veselitoare ale ei, - de
părinţi, de fraţi, şi de toate rudeniile sale şi
îmbrăcându-se în haine proaste sărăcesci, pre ascuns a fugit din
casa părinţilor săi, şi s'a dus la sf. Munte, împreună
cu mai sus zişii părinţi la mânăstirea lor, întru care era
vieţuirea părinţilor de obşte şi Egumenul foarte
înbunătăţit şi sporit întru fapte monachiceşci
desăvârşit, şi plin de darul sântului Duchu. Intrând sântul în mânăstire cu mare smerenie, a
mers la Egumenul şi îngenunkind înaintea picioarelor lui şi stând
plecat pre pământ cu lacrămi
se ruga, ca să-l primească de obştie în mânăstire, zicând, că este foarte
păcătos şi voeişce a se face monach. Aşa dar
văzând Egumenul marea smerenie şi rugăciunea lui cea cu multe
lacrămi şi neîncetarea zicerii, că este păcătos,
şi cunoscând Egumenul cu duchul mai înainte darul Sf. Duchu, ce era
revărsat în sfântul, l'a primit cu bucurie foarte.
Şi priimit fiind sântul în
mânăstire, s’a dati mai întăi cu sufletul supt mâna şi
ajutorul lui D-zeu. Iar al doilea cu trupul supt a Egumenului, şi
acelora-l'alţi părinţi şi fraţi de opştie,
supuindu-li-se şi ascultându-i întru toate, pre toţi întru frica lui
D-zeu, adunând la sine toată buna faptă, nevoindu-se prin nevoinţa cea bună cu postirile cele din
fieşce-care zi, cu stările
cele în privigheri de toată noaptea, cu rugăciuni neîncetate, şi
cu toate relele pătimiri, care se cuvin vieţuirii monachiceşci
cei adevărate şi lui D-zeu plăcute, şi pentru cea a sa
adâncă mare smerenie, supunere şi ascultare către toţi, cu
trupul şi cu sufletul şi după ispitirea şi cercarea de trei
ani, a priimit sântul şi marele îngeresc kip. Apoi după acesta nu
după trecerea a multă vreme, a
priimit şi darul diaconiei,
iar mai în urmă ceva şi al
Preoţiei şi fîind
sântul isteţ la minte, a învăţat pre deplin Scriptura
şi vorbirea limbei cele greceşti foarte bine şi s’a făcut
Dascăl, Ritor foarte iscusit întru amândouă Scripturile; (în cea
slovenescă limbă a sa şi în
cea elinească). Şi
sântul după priimirea darului
preoţiei, mai cu dorire şi ferbinte dragoste D-zeească, prin mai multe postiri
şi privigheri şi rugăciuni slujia lui D-zeu la Sântul Jertfelnic, ziua şi
noaptea, când îi ajungea rîndul. Deci, pentru a le lui prea mari şi
înbunătăţite fapte şi dragoste cătră D-zeu
şi cătră apropele şi iubirile de fraţi, ce avea
cătră toţi părinţii
şi fraţii acelii sf. mânăstiri, în cât încă în
tînără vârstă fîind, toţi de obşte zişii
părinţi şi fraţi foarte îl iubia şi'I voia, al avea
întâi începător şi Stariţ preste ei. Iară sântul cu totul
se depărta, ca nici să audă nişce cuvinte ca acestea, de a
le lor voie; ci plin fiind de smerenia cea duchovnicească, petrecea întru
adâncă tăcere, şi împreună cu fraţii întru toate
ascultările şi poşlusaniile acei sf. Mânăstiri.
Apoi netrecend ani mulţi la mijloc şi pristăvindu-se
Egumenul, ales a fost sântul de tot soborul Părinţilor acei sf. Mânăstiri de al pune Egumen şi Stariţ loru'şi. Dar nefiindu-i voia nici
cum a lua asupră-şi o începătorie ca acesta, socotindu-se
pre sine cu totul nevrednic şi păcătoş, ci fiind-că
foarte mult doria liniştea la pustietate, pentru acesta, a vrut să
iasă noaptea din mânăstire pre ascuns, neştiind niminea şi
să se ducă de la Sf. Munte, prin alte pustietăţi, pentru de
a fi în linişte. Şi prinzând părinţii mânastirii de
şcire, a spus de acesta părinţilor celor maii mari ai Sf.
Munte, şi părinţi Ecsarchi cu soborul a tot Sf. Munte, prin
multe cuvinte duchovniceşci, l'a aşedat Egumen pre Sântul la aceiaşi mânăstire şi nevrând, iar
după ce a luat sântul începătoria egumeniei asupra sa, mai cu
asprime sufletescă şi
trupească îşi kinuia sufletul şi trupul său; pildă
făcându-se tuturor celor în Christos părinţi, fraţi, şi ucenici ai săi. După
cuvântul Domnului nostru lisus Christos că : tot cela ce va să fie mai mare, să fie slugă tutulor. Şi aşa a început sântul a'şi
păstori turma sa cu plăcere D-zeească.
Sf. Nicodim
hirotonisit diacon
Apoi nu după multă vreme a egumeniei sale
s’a pus împărat Serviei Cneaz Lazar rudenia sa, (după feciorul lu silnic Ştefan) la aniiî, ce sau zis mai sus.
Şi şciind numitul Cneaz Lazar, că
împărăţia şi toată ţara Serbiei este sub anatema
Patriarchiei şi a tot soborul Bisericei cei mari a Ţarigradului,
pentru o mare sâlnicie, ce a fost făcut silnic Ştefan, împăratul
Serbiei, înprotiva Bisericei cei mari, şi a Impărăţiei
Ţarigradului, precum scrie la scrierea anilor Impăraţilor
Serbiei. Şi voind prea bunul şi drept credinciosul, şi
temetorul de D-zeu Cneaz Lazar, împreună cu toţi drept
crudincioşii boerii lui, de la cel mare până cel mic, ca să se
rădice şi să se ştergă de tot acea anathemă, ce
era asupra înpărăţiei
şi a tot pământul Serbiei. Şi înţelegând numitul
Cneaz, că rudenia sa (adecă sântul) se află în viaţă
călugării şi Egumenii la una din mânastirile cele Sârbeşti
din sântul Munte, a socotit cu sfat de obşte, ca să mergă
însuşi la sântul Munte, şi să ea
povăţuire de la părinţii cei de acolo pentru acesta. Adecă,
cum s'ar putea a se ierta şi a se rădica acea anathemă de-asupra
Serbiei, ce sa zis mai sus. Deci având cu sine numitul Impărat Cneaz Lazar
multe mari şi bogate daruri, şi pre câţi-va din boerii cei mai
credincioşi lui şi pe câţî-va ostaşi aleşi de ai
curţii sale, a mers la sântul Munte, căutând mai întăi pre
rudenia sa, adecă pre sântul, şi găsindu-1, multe a vorbit cu
sântul, mai întăi pentru
cele duchovniceşci, prin care se poate mântui sufletul omului, apoi
şi pentru acea anathemă, cum s'ar putea ierta şi a se
rădica.
Şi luând sfătuire de la sântul, a kiemat pre toţi
părinţii cei mai mari şi pre toti duchovnicii cei mai
iscusiţi ai sântului Munte, şi
arătându-le pricina acei anatheme, ce este asupra
împărăţiei şi a toată ţara Serbiei. Iară
Părinţii, făcând sobor pentru
acesta, au socotit, că într'alt kip nu se pote a se ierta, şi
a se rădica acea anathemă, fără de cât de la
Impărăţia şi Patriarchia, şi a tot soborul Bisericei
cei mari al Ţarigradului, de unde s’a
şi pus acea anathemă, poate să se ierte, şi a se râdica,
iară într'alt fel nu se poate a se ierta. Si aşa audind
şi văzându numitul Cneaz Lazar, că în altu-felu nu se poate a se
ierta, a rugat pre tot soborul acela al părinţilor sântului Munte, ca
să mijloceze ei prin scrisori rugând
pre împăratul, pre Patriarchul şi pre tot soborul Bisericei
cei mari a Ţarigradului, de a se ierta si a se râdica acea anathemă,
ce este asupra Impărăţiei, şi a toată ţara Serbiei.
Şi cum că deacum înainte nu va mai fi nici-o-dată vre-o silnicie
despre Impărăţia Serbiei cătră
împărăţia grecescă, ci în dragoste şi în unire va
petrece, ca nişte drepţi credincioşi întru Domnul lisus Christos
şi sub povăţuirea cea duchovnicească a Patriarchiei
Ţarigradului până în sfârşit. Aşa dar vezâend tot soborul sântului Munte, marea
smerenie a numitului Cneaz Lazar, a priimit cu bucurie toată
cererea lui, şi a făcut scrisori de rugăciune cătră
Imperatul, cătră Patriarchul, şi cătră tot soborul
Bisericei cei mari a Ţarigradului.
Asemenea şi numitul
Cneaz Lazar a făcut scrisori de rugăciune, întăi cătră
împăratul, cătră Patriarchul şi cătră tot soborul
Bisericei cei mari de acolo din partea sa. Şi alegând trei
părinţi mai iscusiţi şi mai învăţaţi în sântele Scripturi d'ai sântul Munte,
adică, întăii pe sântul, ca pre cel ce era învăţat
desăvârşit întru amândouă sântele Scripturi şi limbi în cea
slovenească a Serbiei patriei sale, şi în cea elinească
(grecească) : Iar mai vârtos ca pre o rudenie a numitului Cneaz Lazar;
şi doi din Părinţi anume : Isaia şi Partenie şi pe trei
serbi din boerii numitului Cniaz. Şi dându-le scrisorile şi multe daruri de la numitul Cneaz cătră Impăratul şi
cătră Patriarchul şi
cătră tot soborul Părinţilor Bisericei cei mari a
Ţarigradului, i-au trimis la Ţarigrad. Iar numitul Cneaz Lazar, după plecarea trimişilor,
înkinându-se pe la toate sântele mânastiri şi skituri din sântul Munte,
şi dăruindu-le cu multe daruri, au plecat la patria sa în Serbia,
dicend la plecare către părinţi : când vor veni trimişii de
la Ţarigrad, să-trimită după el la Serbia cu
răspunsurile, ce vor aduce. Iar trimişii ajungând la Ţarigrad
au dat scrisorile. Şi priimind Impăratul şi Patriarchul cu tot
soborul părinţilor Bisericei cei mari scrisorile, împreună
şi cu darurile şi văzând marea smerenie a lui Cneaz Lazar şi
rugăciunea, ce face împreună
cu tot soborul părinţilor ai sântului munte, pentru iertarea şi
râdicarea acei anatheme, au priimit cu bucurie împăratul şi
Patriarchul,, împreună cu tot soborul părinţilor Bisericei cei
mari a Ţarigradului, de a iertat
şi a râdicat acea anathemă, care era asupra Impărăţiei
şi a toată ţara Serbiei, făcându-le şi cărţi
de iertăciune.
Sf.
Nicodim hirotonisit Arhimandrit de Patriarh
Iară pre sântul, eticii, că
înţelegând Prea Sfânţitul
Patriarch, că este rudenie cu numitul Cneaz l'a cinstit de l’a făcut Archimandritu, hărăzându-i
şi o cârjă a sa, ce'o purta, şi trei părticele de sânte
moaşte ca o părticică din sântele moaşte ale Sântului Ioan
Gură de Aur, şi alta dintr'ale sântului
Ignatie, purtătorul de D-zeu, şi a treia dintr'ale sântului
Mucenic Theofil. Şi l'a făcut a fi mai întăi între
părinţii cei mai întăi ai sântului Munte. Iară
sântul cu totul se apăra de o începătorie ca aceasta, dar n'a avut ce
face, fiind la mijloc şi Impăratul, împreună cu tot soborul
părinţilor Bisericei cei mari, dar a pururea cugeta întru sine, cum
ar putea scăpa de o începătorie ca acesta. Şi după acesta
priimind cărţile de răspunsuri cătră Cneaz Lazar,
şi cătră tot soborul părinţilor ai sântului Munte, s’a întors înapoi la sântul Munte, împreună
cu toţi trimişii cei mai sus zişi. Şi dând părinţilor sântului Munte cărţile
de la Impăratul şi şi de la Patriarchul cu tot soborul
părinţilor Bisericei cei mari, şi văzând ce scrie
Impăratul şi Patriarchul cu soborul părinţilor, a socotit
soborul părinţilor sântului Munte, că Părintele Nicodim, adică sântul, face trebuinţa a merge cu
toate respunsurile, adică cu cei de la el şi cu cei de la
Imperatul, şi de la Patriarchul cu soborul de acolo cel mai sus zis, ca
unul ce ştie bine
amândouă scripturile,
şi limbele-cea sârbească şi cea grecească şi neputendu
sântul a se împotrivi la acesta, a plecat şi
nevrînd cu răspunsurile după Cneaz Lazar în Serbia la patria Sa împreună cu boerii
Şerbi, trimişi de mai sus zişi la Ţarigrad ai numitului
Cneaz Şi ajungând în Serbia, sântul a dat scrisorile Cneazulul, care scrisori, fiind scrise
greceşte, a pus pre sântul de le-au tălmăcit pre serbie.
Şi kiemând pre toţi boerii mari şi mici şi pre mulţi
din cei mai aleşi ai norodului, au pus numitul Cniez pe sântul, de a citit
scrisorile împăratului şi ale Patriarchului cu tot soborul
părinţilor ai Bisericei cei mari a Ţarigradului întru auzul
tutulor, pentru ertarea şi râdicarea acei anatheme, ce era asupra
împărăţiei şi a tot pământul Serbiei. Atuncea numitul Cneaz Lazar,
împreună cu tot singlitul boerilor săi şi cu tot norodul, cât
era adunat aci, audind şi văzând, că s’a iertat şi s'a
ridicat cu totul acea anathemă, ce era asupra împărăţiei
şi a tot pământului lor, înkinându-se şi plecându-se toţi
cu genunkile până la pământ, cu bucurie mare foarte înalţând
glas aii dat pentru acesta slavă şi mulţămită prea
milostivului D-zeu şi prea sântei Stăpânei, pururea Fecioarei
Măria, prea curatei Născătoarei de D-zeu şi tuturor
sânţilor lui.
Apoi după acesta numitul Cneaz, împreună cu tot singlitul
său, vezând marea înţelepţie şi
înbunătăţitele fapte ale sântului, sfat a făcut, ca scriind
la Ţarigrad către împăratul şi către Patriarchul cu
tot soborul părinţilor de acolo, şi cătră sântul
Munte, cărţi de mulţămire pentru deslegarea si iertarea
anathemei de mai sus zisă. Să scrie şi pentru sântul, cerându-i de a'l face Archiepiscop în scaunul
Patriarehiei Serbiei. Căci pre acele vremi Metropolia Serbiei Patriarchie se numia, care
acea mânăstire, în care au fost atuncea Patriarchie şi
acuna tot Patriarchie se numeşce
şi este aproape de oraşul Epec, în ţinutul Bosniei, cu Monachi şi Egumeni
într'nsa; căci Archiepiscopia s’a mutat de aci din vekime,
de când a luat Turcii ţara Serbiei.
Iar sântul. ca un smerit cugetător şi iubitor de linişte şi de pustietate, de loc cum
a înţeleş de acesta, a
mers la numitul Cneaz, cerându-şi voie a se întorce înapoi la sântul Munte la mânăstirea sa, ci Cnezul iau dat voie, dicând: Ca sa mai
şeadă şi aci în patria sa, pentru folosul şi
mântuirea a multora suflete ale patrioţilor săi. Şi până
va scri răspunsuri de mulţămire cătră împăratul
şi cătră Patriarchul, şi către tot soborul
părinţilor Bisericei cei mari
de acolo, ai Ţarigradului, şi cătră toţi
părinţii Ecsarchi. si duchovnicilor
sântului Munte. Şi, când se vor întorce înapoi trimişii, ce
duc răspunsurile, atuncea îi va
trimite înapoi la sântul Munte, la mânăstirea sa cu cinste şi cu
multe daruri şi odoare.
Insă acestea le zicea Cneazul numai din
gură, iară cu inima
cugeta, cum mai curând l’ar vedea Archiepiscop
în scaunul Patriarhiei Serbiei pre sântul; fiind-că foarte mult îl
iubea, nu doară pentru căci îi era rudenie, ci pentru prea multe
înbunătăţitele fapte, şi pentru marea înţelepciune,
carea o avea sântul din darul sântului Duch, din care isvora din gura lui
cuvinte duchovniceşti pentru mântuirea sufletelor,
mai dulci de cât fagurul de miere. Pentru că toţi, cei-ce'l
auzea, se umilia şi la D-zeu cu lacrămi
şi cu pocăinţă se întorcea, cerşându'şi iertarea păcatelor lor. Dar sântul cunoscând cu duchul,
ca într'alt-fel nu pote scăpa de acesta,
adică de punerea în scaunul Archiepiscopiei Serbiei,
cât şi de îucepătoria Ecsarchiei sântului Munte, socotin-du-le
acestea cu totul înprotivitoare scopusului mântuirei
sufletului său, şi nespuindu nici ucenicului său, au
eşit noaptea pre
ascuns singur de la conacul său, ce era aproape de curţile
Imperateşci, neştiind niminea, unde s'a dus şi ce s'a
făcut. Apoi a început a pustnici prin pustietăţi, prin multe
şi bogate locuri pusniceşci, prin ţara Serbiei,
până ce a venit la locul ce se numeşce Şaina, carele este aproape de rîul Dunărei, în
ţinutul Cladovei. Şi văzând
sântul locul, frumos şi
lesnicios pentru pustnicie, s’a
sălăşluit aci. Şi
petrecend sântul câtă-va vreme
singur şi liniştindu-se, a
început a se vesti pentru vieţuirea sa cea cu plăcere
dumnezeească prin tot ţinutul locului aceluia al Serbiei, pânp şi la
mai sus numitul
Cneaz şi la monăstirea sa la sântul Munte, la
care monăstire a fost Egumen, pentru
ale lui prea mari şi înbunătăţite
fapte pustniceşci.
Căci
nu voieşte prea milostivul D-zeu a fi lumina sub obrocii, ci în sfeşnicii, ca se
lumineze
pre mulţi, precum de acesta Mântuitorul nostru lisus Christos grăeşce prin sânta Evanghelia sa. De aceia
a început a veni mai întăi ucenicul său de mai sus zis, împreună
cu unii din părinţi de la zisa
mânăstirea sa, cât şi de la alte sfinte mânăstiri dintr'acel
pământ al Serbiei, carii dorea petrecerea cea aspră pusnicescă,
şi voia a petrece în pustietate la linişce, împreună cu sântul;
care cu multe lacrămi îl ruga de
a priimi, şi a i se supune întru toate, cerşind sfat şi
povăţuire duchovnicescă
pentru mîntuire. Asemenea mulţi şi din mireni, carii
dorea de mîntuire, venea la sântul. Deci, sântul pentru multă
supărare, ce-i făcea de ai priimi, şi pentru dragostea cea
multă, ce avea către D-zeii şi către aproapele, a început
a-i priimi pre aceia, pre carii cunoşcea sântul cu duchul, că cu adevărat voiesc liniştea şi petrecerea
cea aspră pusnicescă şi sânta ascultare şi supunere, care duce întru mîntuire. Şi văzând
sântul, că se înmulţesc
fraţii şi fac trebuinţă de canoane Bisericesci şi pravile
a înălţat la acel loc o Biserică mică de zid fără
de turle cu sânt jertfelnic, în numele prea sântei Treimi, pre care însuşi
o a sânţit, căci, când l'au
făcut Archimandrit Patriarchul, i-a dat voie şi blagoslovenie
pentru de a sânţi Biserici, care biserică stă şi până
astăzi în fiinţă şi zugrăvită preste tot, în care
este şi sântul zugrăvit în tinda Bisericii în partea
stângă, ţiind biserica în mână, precum înşine cu okii am
văzut la leatul 1811.
După acesta, vieţuind sântul
aci împreună cu fraţii în linişte, întru plăcere
D-zeească, i s'a descoperit prin descoperire D-zeească, că nu
după trecerea a multă vreme prin
slobozire Dumnezeească va să năpădiască puterea
agariniască şi în partea Evropei, şi va cădea sub robire
şi stăpânire pământul Grechiei şi al Bulgariei şi al
Serbiei. Şi multă vreme va fi supt stăpînirea
agariniască, şi împăraţii
acestor pămînturi vor muri
de ascuţitul săbiei agarineşci, şi pre mulţi din cei
drept credincioşi şi temărori de D-zeu Christiani, îi vor face sânţi mucenici, prin
silnicia cea rea agariniască. Iar pre cei mai
mulţi, ce sunt temători
de D-zeu, pentru a le lor prea
multe păcate, şi mari
fără de legi prin slobozire D-zeescă îi vor depărta de la
dreapta christieneasca
credinţă, şi'i vor aduce la credinţa lor cea rea
mohametească; care acesta
descoperire spuindu'o sântul şi ucenicilor săi, în multe
rînduri cu privigheri bisericeşci de toată noptea prin postire
şi lacrămi împreună cu toţi
ucenicii săi, ruga adese-ori pre milostivul D-deu, ca să nu
sloboadă o putere ca acesta a Agarenilor asupra norodului său cel
christianiesc, ca să-i poată depărta puterea Agariniască de
la dreapta credinţă christianescă,
şi să-i supue a lua legea lor cea rea mochametească, ca
să se muncescă în iad sufletele lor în
veci. Ci prin alte multe pedepse să-i certe, cum va şti mai
rău în lumea acesta; ca sufletele lor să se mântuiască din
muncile de veci. Şi aşa rugându-se sântul
pentru norodul cel christianesc, iarăşi a luat descoperire
D-zeească, zicându-i : ca să nu se mai roage pentru norodul cel
rău şi îndărătnic şi neascultător şi
defăimător poruncilor legei cei D-zeeşci, ci să treacă
preste rîul Dunărei în pământul Ungro-Vlachiei,
adică într'aceste cinci
Judeţe ale Băniei Severinului, ce este dincoace de
Olt. Căci numai aceste cinci
Judeţe, Banatul şi Ardealul se numea pe acele vremi Ungro-Vlachia, şi se stăpânea de Domni Români,
cei bine credincioşi şi iubitori de Christos. Iară cele 12
Judeţe de dincolo de Olt şi cu Moldavia Goţia Schitelor se
numea, şi se stăpânea tot de Domni Români.
Dar varvari înkinători de idoli împreună cu toţi Romanii
lui, şi pentru ca era
supuşi ei Schiţilor, adecă Tătarilor, de aceia se numeşce prin istoriile veki
Goţia Schiţilor, până în
Tătaria. Ci însă mai înainte până nu era supuse cele 12
Judeţe cu Moldavia Schiţelor
adică Tătarilor, se stăpînea de doi Domni. De unul bine credincios şi iubitor de Christos, iară de
altul, varvar rău credincios, înkinător idolilor. Şi
sculându-se cu răsboi unul asupra
altuia, pentru stăpînire şi pentru credinţa, ce era
împerekiată între dînşii, precum de acesta, pre larg arata istoria
sântului marelui mucenic Nichita Gotul, ce
se porneneşce în 15 dile, ale lunii lui Septemvrie, carele era din
nemul Domnilor celor bine credincioşi.
Ci Romanii cei bine credincioşi, împreună cu Domnul lor cel
drept credincios şi iubitorii de Christos, nemai putând răbda muncirile şi răsboaele şi
izgonirile de la Domnii şi boerii cei răi credincioşi, carii
atuncea era mulţi foarte, căci una
era cu Tătarii, au trecut preste munţii Carpaţi în
Ardeal şi Banat şi în pământul Ungariei cu toate familiele lor
şi s'a supus Imperatului Romei; având sub stăpânirea lor, precum s’a
zis, Banatul Ardealului, Bănia
Severinului.
Viziunea
Sf. Nicodim
Iar sântul după cea mai sus zisă
descoperire D-zeească, ca sa treacă în pământul Ungro-Vlachiei,
căci va prin trânsul şi pre norodul pământului acestuia, al
mai întări în dreapta credinţă christienească, prin începerea
zidirilor sântelor monastiri şi biserici cu sânte jârtfelnice, ce se vor
face prin trânsul de bine credincioşii Domni şi boeri, şi de
alţi făcători de bine
drepţi credincioşi, de a fi al doilea epochă, adică (viac)
dupre cum scrie şi la predoslovia lunei lui Noemvrie. Că trei epoche, adecă viacurî a
avut ţările acestea. Intâi
epocha, când s'au luptat cu rezboaele al doilea epocha zidirea sântelor
mânăstiri; al treilea epochă tălmăcirea cărţilor
pre limba Românescă. Iară la epochul cel dintăi din pricina
războaelor celor mari şi dese, ce avea cei mai sus zişi varvari, Goţii şi Sciţii,
adecă Tătarii, cu Impărati
Români şi cu Domnii cei drept credincioşi christiani. Toate sfintele jertfelnice cu bisericile,
cu mânăstirile, cu Mitropoliile, cu Episcopiile, cu totul toate să
stricase până 1a pămănt, şi nici o Biserică Chreştinească
cu sânt jertfelnic nu mai era în pămenturile acestea, adică, în
Moldavia, în Valachia şi dincoace
de Olt, întru aceste cinci Judeţe ale Băniei Severinului. Şi foarte se împuţinase pământurile acestea
de christiani, din pricina mai sus zişilor varvari, înkinători de
idoli, încă mai naiute până a nu se strica Rusia de Batie
Impăratul Tătarilor, care
acest Batie, mergând cu oştiri mari în pământul Ruşilor şi
prin slobozire D-zeească, pre toată Rusia o au stricat şi o a
luat sub stăpânire şi robire, şi mai pre toate sântele
biserici creştineşci ale Ruşilor le-a stricat, şi pre mulţ atuncea din christianii
Ruşi, i-a făcut sânţi Mucenici acel becesc Batie. Precum scrie în istoria pătimiiri
Sânţilor Mucenici, Michail Domnul
şi Voevodul Kievului, şi a
l lui Theodor boerul său, carii se prăznuesc
şi se cintesc în luna lui
Septemvrie în 20 de z'ile.
Iară după muncirea acestor sânţi Mucenici, nu după
trecerea a multă vreme, iarăşi Batie împăratul Tatarilor
s'a sculat cu mari oştiri, însuşi el, şi asupra împărăţiei Romei. Şi mergând întâî
asupra pământului Ungariei, s'a înpărţit oştirile în tot
pământul acela al Ungariei şi al Banatulu şi al Ardealului,
şi lovindu-se cu oştirile lui Vladislav Craiul Ungariei şi al
Banatului şi al Ardealului şi al Băniei Severinului; sa omorît
acel becesnic Batie, Împăratul Tătarilor cu securea de însuşi
Vladislav Craiul Ungariei, adică al
Românilor. Şi atuncea a scăpat Rusia de sub stăpânirea
Tătarilor. Asemenea şi Moldavia şi cele 12 judeţe ale
Valachiei de dincoace de Olt.
Căci după omorîrea acelui Batie şi Radu Negru V. V. fratele mai sus zis
Vladislav craiul, adică, Domnul
Românilor din Ardeal, din Bănia Severinului, din Banatu, din Ungaria, a
eşit cu oştiri din Ardeal pre apa Oltului, şi aii
tăbărîtii pe rîul Argeşului, unde maî în urmă aii
aşedatii aci scaunul şedereî Domniei Sale. Şi prin vitejia sa
şi a ostaşilor seî, ajutându-le prea milostivul D-zeu, a gonit pre
toţi Tătarii cu mai marii lor, dintr'acele 12 judeţe de preste Olt.
Iară Românii, lăcuitorii de acolo, ce se numeau Goţi, ce
era până atuncea sub stăpânirea Tătarilor, măcar că
era unii din, ei varvari şi înkinători de idoli, precum s’a zis mai
sus, dar fiind tot o limbă cu Românii ostaşi, carii eşise din
Ardeal, toţi s’a supus lui Radu Negru
V. V. şi priimind dreapta credinţă christianescă,
s’a botezat toţi de la mic până la mare, prin sântul botez cel
pravoslavnic. Şi aşa s’a alcătuit şi s’a făcut Românii
tot-una, dintr'aceste ţeri, zise adică : cele două-spre-zece judeţe
de preste Olt cu Bănia Severinului şi Ardealul şi Banatul, care
aceasta alcătuire se adeverează şi dintr'un chrisov cu letul (7055 —1547, a lui a doilea Mircea V.
V. ce l'au dat acestei sânte mânăstiri, pentru întărirea tuturor
moşiilor şi altor mili, întru care chrisov mai jos scrie aşa :
„Pentru ca aceste toate mai sus scrise sate şi bălţi şi hotare
şi vămi, am văzut şi am
citit Domnia mea cărţile celor dintâi bătrâni întru fericire răposaţilor
părinţi şi strămoşi
D-niei mele, Domnii ţerei românesci şi am adeverit Domnia mea,
cum că sânt bătrâne şi drepte moşii şi
bucăţi ale sântei mănăstiri, şi de moştenire de
la alcătuirea ţerei româneşci.
Apoi tot atuncea puţin mai în urmă, după eşirea lui
Radu V. V. Negru, au eşit şi Dragoş Voevod tot din Ardeal la
Moldavia, şi tăbarând la Su-ceva,
a aşezat scaunul domniei sale acolo. Şi unindu-se amendoi numiţii
Domni, şi prin ajutorul prea milostivului
D-zeu, a gonit desăvârşit pre Tătari. Şi s'a
făcut atuncea linişte mare despre Tătari în Valachia, în
Moldavia, şi în Rusia, după omorîrea mai sus zis Becisnicul Batie,
Impăratul Tătarilor.
Sf.
Nicodim trece Dunărea
Deci sântul după cea mai sus zisă
descoperire dumnezeească, într'acea vreme de linişte, a trecut dincoace preste râul Dunărei, în
pământul acesta al Băniei Severinulu, cu câţî-va fraţi
Ieroinonachi şi monachi, şi s’a sălăşluit aci preste
de rîul Dunărei, împrotiva mai sus disului loc al Şainei şi
umblând cu fraţii prin toată pustietatea de aci, a ales loc de mânăstire pre rîul Vodiţii
mici de aci. Apoi sântul, puindu-şi nădejdea mai întăi
spre ajutorul lui D-zeu, apoi spre cel omenesc, a luat pre câţî-va din părinţi cu sine,
şi a mers în Ardeal la Domnul Vladislav
V. V. ce i-se zice şi Craiu al Ungariei, precum mai sus i s’a zis. Iară
numitul Domn, priimind sfatul sântulu după
D-zeeasca povăţuire, au înălţat mânăstire la rîul Vodiţei de mai sus zisă, şi
înzestrând'o cu toate cele trebuinciose, a orînduit a fi kinovie de mulţi
părinţi, cu veţuire de obştie. Şi pentru
facerea aceştii sânte mânăstiri
Vodiţa, scrie acest zis Domn în chrisovul
său, ce'l dă la această sântă mânăstire aşa zicând aşa: „Fiind că Eui, carele întru
Christos D-zeu, bine credinciosul
Vladislav V. V. din mila lui D-zeu Domn
a toată Ungro-Vlachia, bine am voit Domnia mea, după D-zeeasca povăţuire, a înnălţa
mânăstire la Vodiţa, întru
numele marelui şi purtătorului de D-zeu Antonie, ascultând prea cinstitul între
Călugări Nicodim, adică pre sântul, mai vârtos de la
domnia keltuelă, iar cu a lui Kir Nicodim şi cu ai lui fraţi
osteneală, şi dintr'acest cuvânt şi cu ai lui fraţi să
dă adevărată şciinţă, că a mai avut sântul
maî nainte de facerea mânăstirei
Vodiţa, mânăstire cu Monachi precum sa zis mai sus. Şi
tot într'acel chrisov arată, că a zugrăvit'o, şi pre cât
l'a ajuns vremea, a adăugat o
Evanghelie fericată cu argint şi poleită cu aur, o
cădelniţă de argint, şi sânte vase de argint atât şi
câte trebuesc bisericii, cât şi sate,
moşii prin prejur. Şi Dunărea din partea Horevei
până în podul de sus, ce merge în Roşava. Şi vinul tot de la Iuţî şi venitul domnesc
de la opt vârşii cât şi
alte mile, aşternuturi, postavuri pentru îmbrăcămintea
părinţilor, foi de brânză, caşcavale, miere, ciară, grâu din satul Costinului la
Topolniţă câte kile va fi;
si acestea în tot anul la prasnicul sântului
Antonie să se dea. Şi iar zice întru acel chrisov, că cu
sfat au orânduit domnia lui, ca după moartea lui Kir Nicodim, adică a
sântului să nu fie volnic nici un
Domn, nici Archiereu, adică Mitropolitul, sau Episcopul, nici
altul nimene a pune stariţ în locul aceluia, ci cum va zice şi va
orîndui Kir Nicodim, adică sântul, aşa se ţie călugerii
şi înseşi să-şi puie
stareţ. Şi pentru acestea toate, ce s’a zisu, pre toţi îi
roaga numitul Domn Vladislav V. V.
ca se nu strice nimica. Iar asupra celor, ce s ar ispiti a strica cevaşi
ori-ce din trânsele, pune blestem zicând : că să-1 bată D-zeu
şi Prea curata lui Maică şi sântul marele purtătorul de
D-zeu Antonie şi aici şi în
viacul viitor Amin.
Deci veţuind sântul cu plăcerea
D-zeească prin vieţuire de obşte în zisa sânta mânăstire a
sa Vodiţa,
multă
vreme împreună cu Părinţii şi f raţii întru Christos, carii se adunase
mulţi foarte, nu numai în mânăstire, ci şi prin pustietatea locului, din prejurul sântei mânăstiri.
Iară'şî prin descoperire D-zeească s'a poruncit, ca se meargă deci mai în lăuntru ţerei
aceştia a Ungro-Vlachiei,
Băniei Severinului, şi să caute locul, carele se numeşce la Pişători,
şi găsindu-1 să înalţă şi acolo sânt jertfeluic lui D-zeu, întru cinstea şi
pomenirea Adormirei Prea sântei
Născetoarei de D-zeu, pururea
fecoarei Măriei. Şi lăcaş de mânăstire pentru
adunarea a multora în Christos fraţi Călugări, întru
vieţuire de obşte, care sânt jertfelnic şi lăcaş va
să fie până la sfârşitul lumei. Căci acesta, adică al
Vodiţei, după mutarea ta dintru acesta viaţă vremelnică, nu după
trecerea a multă sumă de ani, prin slobozire Dumnezeească,
după judecăţile, care însuşi le şcie, va sa vie întru
pustiire şi rîsipire de tot. Şi pentru acesta vestire a rîsipirei
monastireî sale Vodiţn, multe dile prin postirî şi privigherî de
totă noptea, şi cu lacrămî prin plecări de genuchî la pământii, a rugat Sântul pre
D-zeu, de a nu slobozi a veni în risipire, ca să-i fi ostenealele lui
şi a fraţilor lui în zădar. Ci aşa rugându-se, îară-si
a luat sântul descoperire D-zeească, ca mai mult să nu se mai roage
pentru aceasta; ci să plece, să caute locul, ce i s’a porunciţ.
Aşa dar a-ducându-şi sântul aminte de cuvântul Domnului şi
Mântuitorului nostru Iisus Christos, ce
zice prin sânt Evanghelia sa, că ceriul şi pământul va
trece, iară cuvintele mele nu vor trece, a lasat acesta la pronia milostivirei lui D-zeu, că cum va voi,
aşa să fie; şi a kemat sântul la sine pre cel mai întâi
din ucenicii săi, pre Ieromonachul Agaton, şi pre taină i-a spus
lui cele mai sus zise. Adică, că voieşce D-zeu de a mai înnâlţa
şi alt sânt jertfelnic cu mânăstire,
îarăşi cu vieţuire de obşte, la locul unde se numeşce la Pişători. Apoi după
aceasta învăţându-1 mult, cum
să urmeze în tru toate trebuinţele sântei mânăstiri, şi cum
să fie cu fraţii, l'a lasat Diadoch în locul său. Şi
puindu-şi sântul nădejdea spre ajutorul stăpânului Christos
D-zeu, şi la al Prea Curatei Maicii sale pururea
Feciorei Mărirei, Nascătoarei de D-zeu şi nespuind,
altora din fraţi, a plecat din mânăstirea sa Vodiţa, căutând locul cel poruncit lui, adecă la Pişători. Prin
pustietăţile pământului acestuia al Băniei Severinului, prin feluri de locuri de văi
şi pustietăţi, până ce a ajuns, unde dă apa rîului
Motrul în apa rîului Jiului, căci pre acele vremi foarte mari
pustietăţi era în părţile acestea. Şi străbătândâu
aci toată pustietatea acelui loc
şi găsind aci un deal cu isvoare de apă vie, şi socotind
sântul, că acela poate să fie locul, ce i-s’a zis prin descoperire, adecă la Pisători s'au
sălăşluit aci, unde i s’a părut a fi locul bun de
mânăstire. Apoi, prin nevoinţele sale cele pusniceşci şi
prin multe ostenele sufleteşci şi trupeşci, s'a apucat a
curaţi locul de pădure şi a'şi face mai înainte kilie pentru şedut. Şi şezănd aci
sântul în puţină vreme a pus şi vie, apo câud a început a se apuca, pentru a zidi şi aci sântă mânăstire
cu ogradă, împrejur, i
arăşi i sa f ăcut vestire prin descoperire D-zeească, zicându-i: Nu aci este locul, ci la
Pişători precum ţi-am
poruncit întâi. Şi văzând sântul a lua sciinţă, în ce parte
de loc sânt Pişătorile, i sa zis: Să
meargă pe apa Jinlui în sus spre
munte, către părţile dinspre miază-noapte şi va
găsi locul cel poruncit.
Şi aşa sfântul după aceasta iarăşi prin
descoperire, lăsând locul de mai sus zis, trecând vremi şi ani
mulţi la mijloc, un boiar drept credincios, şi iubitor de Christos
din neamul Basarabilor, care a avut aceea moşie sub stăpânire, de la
părinţi, şi moşi şi strămoşii lui,
înţelegând de mai înainte petrecerea sântului la acel loc, a
înălţat mănăstire în numele sfintei Prea cuvioasei
Paraschevei cei nouă, care mănăstire mai în urmăMathei V.
V. Basarab strenepotul
mai sus zisului boer, o a înprenoit, şi o a mai înzestrat'o cu moşii, precum în chrisovul Domniei lui dela leatul (7158 —1650) scrie:
care mănăstire i se zice mânâstirea gurei Motrului.
Apoi de aci plecând sântul pe apa
Jiului în sus pe laturea despre apus, străbătând prin toate
pustietăţile şi văile,
şi dealurile, până ce a ajuns la o vale, cei zice: Aninoasa,
după moşia Vălarii. Şi găsind şi aci un izvor de apă vie în faţa
dealului şi locului frumos, socotind
că poate aci se va zice la Pişători, s'a aşezat aci.
Şi curăţînd câtva loc de pădure, unde i ' s'a părut,
că este bun pentru a înălţa sânt jertfelnic lui D-zeu cu mânăstire după poruncă. Şi când a vrut a se apuca şi acolo mai nainte
a'şi face kilie pentru şezut, îarăşi i s'au
făcut vestire prin descoperire
D-zeească, zicându'i : „Nu aci, ci la Pisători, precum ţi s'a
poruncit întâi. Deci, mergi de aici tot pe apa Jiului în sus, până
ce vei da de alt rîu cu apă vie, ce i se zice Tismeana. Şi
apucă pre acel rîu în sus, şi
vei găsi locul cel poruncit ţie adecă la Pişători.
Şi după aceasta
iarăiş descoperire,
într'atâtea osteneală şi
trudă, trupeşti şi sufleteşci fiind sântul, şi mai
mult fiind-că atuncea era plecat cu vrîsta spre bătrâneţe, nici cum nu
s’a scârbit de acesta în
sufletul său, nici a zis în
mintea sa, că de ce nu i s’a descoperit din întâia'şi dată pe ce
rîu de apă este locul, ce-i se zice la Pisători. Ci precum
doreşte cerbul de izvoarele apelor, aşa şi sântul cu bucurie din
ciasul acela al descoperirei, lăsând locu de mai sus zis, a plecat de
acolo. Care şi aci la acel loc, acum în zilele noastre, s’a făcut skituleţ, pentru Părinţii
monachi, de un protopop, Constandin
Negomireanu şi de alţii. Pentru căci a avut
şciinţă ei de la părinţi şi moşi, şi
strămoşii lor, că a
lăcuit sântul şi acolo, precum s’a zis mai sus.
Apoi plecând sântul de acolo în sus pe Jiu, până a dat de rîul apei
Tismenei, şi apucând în sus pe rîul apei Tismenei, precum i s’a zis prin
descoperire, a mers până când s’a apropiat de munţi, şi fiind
seară în ziua aceia când, s’a apropiat de munţi, a tras să
găzduiască la satul cel ma aproape de munţi, de pre lângă
apa rîului Tismenei, care sat se numea Groşani. Şi tăbărînd
la o casă de creştin ca să doarmă într'acea noapte şi
după ce au tăbărît mai
şăzând sântul puţin, a venit copilul acelui creştin de omu, la carele era în
gazdă, cu nişte porci cei
răpusese de vro 5 — 6 zile mai nainte de venirea sântului acolo.
Şi întrebândul părinţii lui, unde
i-a găsit? El a respuns: pe valea Pişătorilor, în sus i-a găsit. Aşa dar, auzind sântul
de Pişatori, a cunoscut, că
din pronia Prea Milostivului D-zeu a
tras de a tăbărît la acea gazdă într'acea noapte, pentru ca să audă de Pişători
mai nainte de a întreba. Care pentru acesta sântul, în toată
noaptea aceia a dat slavă, lauda, şi mulţumită prea
milostivului D-zeu întru cămara inimii sale.
Iar adoua zi a kiemat la sine pe copil şi
întrebându-1, a zis cătră dânsul : spune-mi, Fiule,
departe este
locul, unde se zice la Pişători? Si răspunzând copilul împreună cu părinţii lui, a
zis cătră sântul: Că pârîul acesta al Tismanei în sus
merge până dă în gura văii, şi pe vale tot pe rîu în sus, ca
un cias şi
aci între munţi, unde curge apă multă de sus de prin peşcerile
munţilor şi de prin găurele petrilor, de amendouă laturile
ale rîului acestuia al Tismeanei, acolo să zice la Pişători.
Aşa dar, auzind sântul acesta, a rugat pre părinţii
copilului, de a trimite pre copil, cu dânsul, ca să-i arate locul unde se zice la Pişători. Şi,
slobozând părinţii pre copil a mers cu sântul şi î-a
arătat locul, unde se zice la Pişători. Şi vezând sântul
locul a cunoscut, că acela va să fie cu adeverat locul cel poruucit
lui prin descoperire D-zeească, şi foarte mult s'a bucurat cu duchul,
dând slavă, laudă şi mulţumită stăpânului
Christos D-zeu şi prea curatei Maîcii sale pururea Fecioarei Măriei.
Apoi, străbătând toată pustietatea cea mai din launtru, şi
peşcerile locului acestuia cele
de prin prejur, prin post şi rugăciuni şi privigheri
multe zile, împreună cu copilul
de mai sus zis. Apoi, după ce a sfârşit
merindea de mâncare, şi când flămânza copilul, şi se supăra
a mai umbla cu sântul prin pustii şi cerca să se întoarcă
acasă către părinţii săi, sântul prin sântele sale rugăciuni
cele neîncetate cu mintea către prea milostivul D-zeu, întărea pre
copil cu chrana sa cea duchovnicească,zicându-i : Fiule ! Pune piciorul
tău preste piciorul meu, şi când punea copilul piciorul său
preste piciorul sântului, îi trecea de foame si de dorul părinţilor,
şi aşa a petrecut copilul multe zile nemâncat prin pustietate, cât a
mai umblat cu sântul după ce a sfârşit merindea, ce luase pentru
mâncare. Apoi
sântul, după ce a străbătut toată pustietatea locului
acestuia, de la Pişători, dupre cum i-se zicea atuncea şi
văzându-l, că este frumos şi îndeletnicios
pentru mântuirea monachilor, acelor ce vor voi cu adevărat
mântuirea, foarte mult s’a bucurat cu duchul, lăudând şi slăvind
pre milostivul D-zeu şi pre prea curata maica lui, pururea fecioara Măria.
La
Pişetori – Vedere de sub casacada mare
După acesta nu după
mult cias, i-a venit gând de îndoire, zicend întru sine : oare acesta să fie cu adevărat locul de la
Pişători, de carele mi s’a porunciţ prin descoperire în multe rânduri,
sau altul va fi ? Şi aşa sântul, socotindu-se şi mirându-se
întru sine ce se facă, îndată şi iarăşi, i s’a făcut descoperire D-zeească
zicendu-i: Că acesta este cu adevărat locul de la
Pişători. Ce însă acum degrabu să te întorci la
mânăstirea ta Vodiţa, căci monachii, fraţii şi fiii
tăi, sunt în mare scârbă şi tânguire pentru lipsirea ta de
acolo, neştiind ce te-ai făcut;
şi mergând să le aşezi Egumen desăvârşit în
locul tău, şi aşezendu-1 să'l înveţi cum să
petreacă cu fraţii întru dragoste. Şi iarăşi degrab
să te întorci la locul acesta, luând cu tine din monachii cei mai tineri
şi mai osârdnici cătră ascultare pentru mântuire. Şi viind
fără de zăbavă, să te apuci să cureţi locul
şi să'mi înalţi sânt jertfelnic cu mânăstire împrejur, întru
cinstea şi pomenirea Adormirei Maicii
mele, precum ţ'am poruncit întâi. Aşa dar sântul după descoperirea acesta,
degrabă s’a întors la mânăstirea
sa Vodiţa, precum i s’a poroncit,
dând mî întâi pre la tatăl copilului, ce i-a arătat locul cel de aici, dela
Pişători, pentru ca să ducă copilu la
părinţii lui, căci nu voia copilul ase mai despărţi de sântul, şi pentru ca
să întrebe si de drumul, care
merge mai de-a dreptul pre supt munte, la Ruşava, unde este aproape şi mânăstirea
Vodiţa. Şi luând povăţuire
pe unde merge mai de-a drept a plecat şi ajungând la mănăstirea sa, foarte mult s'a bucurat fraţii şi părinţii de venirea
lui în mânăstire, carii viind, toţi
înaintea lui pentru blagoslovenie, plângând zicea: „Părinte, pentru ce ne-ai lăsat pre noi fiii tăil
săraci de tine atâta vreme, ne spuindu-ne şi nouă pentru
lipsirea ta de aici, unde vrei să te
duci? Aşa sântul mângâindu-i duchovniceşce şi
blagoslovindu-i pre toţi de l a mare până la mic, a făcut sobor
şi le-a arătat, pentru ce a lipsit din mânăstire; pentru
căci mai voieşte D-zeu prin sine a
mai ridica şi întru alt loc locas D-zeesc. Cu adunare de mulţi
monachi şi cu sânt jertfelnic întru cinstea şi pomenirea prea curatei pururea fecioarei Măriei Maicei
D-zeului şi Mântuitorului nostru
Iisus Christos şi învăţându-i pre toţi de obşte, cum să petrece în mânăstire sub ascultarea
Egumenului, cu frica lui D-zeu întru toate posluşaniile
sântei mânăstiri, dacă cu adevărat a venit la
călugărie, pentru mântuirea sufletelor lor, şi vo-esc de a se mântui cu adevărat, şi cu
sfatul şi alegerea şi voinţă de obşte a tot
Soborul părinţilor şi fraţi, adunaţi în Christos, le-a
asezat Egumen tot pre mai sus pomenitul
Ieromanach Agaton, pre carele în
monastire învăţândul sântul mult, cum să petrece cu fraţii, cu dragoste către
toţi, întru toate de la mic până la mare de-o potrivă.
Şi aşa pre toţi învăţâmd cele de folospentru mântuirea sufletului, le-a cetit tutulor de obşte moliftă de
ertăciune, şi dând la toţi sărutare şi
blagoslovenie, a luat cu sine părinţi, Ieromanach şi monahi, din
cei mai tineri, pe carii îi şcia
sântul, că sunt mai osârdnici spre osteneală pentru cele suflestesci şi trupeşci.
Şi viind la locul acesta, ce atuncea se numea
la Pişători, s'au aşedat aici întâi prin peşceri şi prin
colibi, ce'şi făcuse împrejurul locului acestuia. Iar Sântul s'a suit în
preşcera carea este deasupra peşcerii cei mari, din care
izvorăşce apă, care
acum curge prin mânăstire. Şi suindu-se la peşceră, a găsit întrânsa un balaur (şarpe) foarte mare,
şi cum a vezut pre sântul, a şuerat tare şi căscând gura asupra sântului, vrând să-l muşce, iar
sântul fâcend semnul sântei cruci asupra lui cu crucea cea de plumb ce o purta
la gâti îndată'şî, a fugit
şarpele din naintea sântului afară şi sărind din
peşceră jos a crăpat şi a murit. Şi spre pomenirea
acei minuni cu rugăciunile sântului s’a înkipuit acel şarpe cu gura căscată în piatră, de asupra
peşcerii, din care a sărit jos, carea înkipuire stă şi până în ziua de
astă-zi. Iar după sărirea şarpelui din peşceră jos, ai şădut
sântul câte-va zile aci în peşceră,
liniştindu-se prin post şi prin privigheri cu sânta rugăciune
cea neîncetată cu mintea şi cu inima
sa. Apoi dându-se jos din peşceră, a stătut pre piatră,
înaintea peşterii cei mari, unde este acum sânta mânăstire
zidita cu faţa catră resărit şi cu mânile ridicate
catră înălţime şi mintea şi okii sufletului către D-zeu, rugându-se cu lacrămi, ca
să-i descopere, în carea parte
de loc voieşte despre Resărit, sau despre Apus de opşte a-i
înălţa sântul jărtfelnic cu mânăstire, precum i s’a
poruncit. Şi aşa treimile stând în picioare ziua şi noaptea, neclătit rugându-se.
Iar a treia zi pre la miezul
nopţii s’a pogorît lumină preste
sântul şi s’a făcut ca un stâlp de foc de la ceriu până
la pământ, şi glas din lumină, dicând către „.sântul. „Că aicea, unde stai, este locul cel poruncit ţie de mai nainte, ca să-mi înalţi mie
jertfelnic întru cinstea şi
pomenirea Adormirei Maicei mele, cu mânăstire de adunare de monahi, cu veţuire acelor, ce
vor voi să se mântuiască. Şi darul, meu şi mila mea
şi a Maicei mele, prin rugăciunile tale nu va lipsi dintru acest locaş
pânî în sfârşit, şi iată că-ţi dau ţie putere
preste tote duchurile cele necurate,
si să tămădueşci cu darul meu toate boalele si toate neputinţele din oameni, carii vor veni
la tine, şi în
lăcaşul tău acesta cu
credinţă”.
Dintr'această lumină şi arătare D-zeească din
ciasul acela al arătării s’a îmbrăcat Sântul cu putere
D-zeească, şi a luat darul tămăduirilor şi putere asupra duchurilor celor necurate. Apoi după
acesta D-zeească arătare prin ale sale şi prin acelor în Christos fraţi şi ucenici ai săi,
ostenele şi trude, a curăţit locul de pădure, de lemne, de petre şi tăind
colţurile pietrilor, a potrivit locul, şi a făcut aci mai
întâi o biserică mică de lemn, dintru un Tisu mare, ce era atuncea aci, înaintea peşcerii cei mari,
din carea izvorăşce apa ce curge acum prin mânăstire, cât
şi din alte lemne, cât n'au ajuns,
şi pe rădăcina acelui Tis
a făcut sântul prestol; şi după acesta aşăzâu-du-se sântul împreună cu fraţiî aci
desevârşit, vieţuia prin plăcere D-zeească, iar
pentru darul tămăduirilor a tot felul de boale şi
neputinţe şi al izgonirii duchurilor celor rele, şi necurate din oameni,
ce luase sântul dela D-zeu,
a străbătut tot auzul prin tote laturile acestui sânt loc. Căci
singure duchurile cele rele ce bântuia pe oamenî striga, că nu mai pot
locui prin prejurul acesta, că-'i arde focul
Dumnezeirei al Prea Sântei Treimi, pentru rugăciunile Prea Curatei
Fecioarei Măriei Născătoarei de D-zeu, şi pentru ale
răului bătren Nicodim, ce
acum de curând a venit la
Pişători, de s'a sălăşluit aci, împreună
cu alţii, ce se povăţuesc de El răi, ca şi el. Unde în acea pustie, la Pişători, a
fost locuinţa nostră până acum, iară acum, de când a
venit acesta, numai putem locui.
Şi aşa pentru aceste strigări, ce
făceau dracii prin oameni,
toţi cei bântuiţi de duchurile necurate şi de alte feluri de
boale, carii alergau la sântul cu credinţă,
să tămăduiau. Iar unii din ceî-ce se tămăduiau, nu se mai întorceau pe la casele lor, şi pe
la părinţii lor, şi remâneau la sântul de se făcea monachi.
Şi străbătend vestea pretutindinea
pentru sântul, precum s’a făcut multă sumă de
părinţi monachi
şi de fraţi în Christos, cât şi copilul de mai sus zis, carele a arătat sântului locul
acesta, ce s’a zis la Pişători, cum a audit, că a venit
îarăşi sântul şi s’a aşedat aici, de loc a venit şi s’a făcut sântului ucenic. Mai de
aproape şi ascultător
şi supus întru toate fiind, şi prin dumnezeescul dar a
învăţat Sânta Scriptură cea slovenescă desăvârşit,
în puţină vreme, şi s’a făcut băiatu monach iscusit şi înbunătăţit
întru fapte duchovniceşci,
şi darului chirotoniei diaconiei s’a învrednicit şi cu sântul prin foc a trecut, precum
cuvântul va arăta mai jos.
