Fundaţia
Tismana - cărţi dispărute, regăsite şi redate gratuit
lumii
Paginile 47 - 65
Arhimandrit al Marii Lavre a Mânăstirii Tismeana
Minunile Sfântului * Ridicarea lui la ceruri
Sfântul Nicodim trecând prin foc.
În stânga, Sigismund al Ungariei iar în dreapta, Mircea cel Bătrân
Aşa dar văzând sântul, că s’a
făcut adunare multă de monachi şi de fraţi în Christos,
pentru mântuire şi că face trebuinţă de biserică mai
mare şi de mânăstire cu ogradă, pentru orânduiala
monachicească, cu vieţuire de obşte, precum şi la mai sus
zisă întâia mănăstire a sa Vodiţa, a făcut sobor cu
sfatu de obşte cu cei întru Christos fraţi şi fii ai lui
monachi, au socotit, că acest zis lucru de mânăstire, nu se poate a
se săvârşi numai prin osteneala şi truda lor, fără
ajutorul stăpânitorului ţărei aceştia. Ci fiind-că mai
sus zisul Domn Vladislav V.V. Ctitorul zisei mânăstiri Vodiţa,
puţin mai trăind după isprăvirea zisei mânăstiri,
fiind foarte bătrân s’a pristăvit cătră Domnul, şi
ne-având fii, ca după moartea Domniei lui să rămâie Domn în
scaunul Domniei lui, a rămas Domn şi Clironom în locul său
fratele său, Radu V.V. ce i-se zicea Negru, carele era Domn preste Olt în
cele 12 Judeţe numai.
Şi atuncea, după ce a luat sub
stăpânirea sa, numintul Radu Negru V.V. şi aceste 5 Judeţe, ale
Băniei Severinului, cu Ardealul şi Banatul, şi f ăcându-le
tot o ţară cu cele 12 Judeţe de preste Olt, a mers sfântul cu
câţi-va părinţi monachi ai săi la numitul Radu Negru V.V.
ce era cu Domnia la târgul Argeşului. Şi precum reposatul întru
fericire fratele său cel mai mare, Vladislav V.V., a ascultat pre sântul
cu bucurie de au înălţat mânăstirea de la Vodita, aşa
şi acest prea bine-credincios Domn, Radu Negru V.V. a ascultat pre sântul,
de a trimis şi a înălţat din temelie acesta sânta monastire
Tismeana. Dar fiind bătren şi scurtându-i-se viaţa, a
răposat şi a rămas mânăstirea nesăvârşită cu
toate lucrurile. Apoi, fiul său. Dan V.V. au săvîrşit-o la
leatul (6894-1386) Octombre în 3. dupre cum hrisovul său cel dă
sântei monastiri pentru întărire, arată zicend aşa:
Pentru că Eu carele întru Christos D-zeu bine
credinciosul Domn Io. Dan V.V. din mila lui D-zeu, Domn a totă ţara
Românescă, întru început de la D-zeu dăruindu-mi-se Domnia, am aflat
în pământul Domniei mele, la locul ce se numeşce Tismeana, o
mânăstire cu toate lucrurile nesăvârşită, pre care
răposatul întru fericire blagocestivul Radu V.V. Părintele Domniei
mele, din temelie a înălţat-o şi scurtându-i-se viaţa, nu
s’a săvârşitu. Pre aceasta bine am voit domnia mea, precum şi
Domnia lui, şi de acaesta îndemnatu-m'am, a înoi dar pomenirea
Părintelui Domniei mele, şi drept sufletul meu cu chramul Prea Sântei
Stăpînei noastre Născătoarei de D-deu şi pururea fecioarei
Mariei, a zidi şi a întări cu toate adăugirile şi
veniturile. Nu numai acestea, ci si câte a înkinat Părintele meu
mânăstirei, toate a le întemeia şi ale întări pentru
mărirea Dumnedeului meu şi întru lauda şi cinstea Prea
slăvitei stăpânii mele, Prea curatei Născătoarei de D-deu;
ca pre acesta s'o aflu întru viaţa Domniei mele, întărire şi
ajutătoare şi întru înfricoşata ziua judecăţii
vieţii vecinice mijlocitoare. După aceasta întăreşte grîul
din sudu-Jaleş în tot anul câte patru sute kile şi lemnele de nuci
toate din Dubăceşti, la rîul Jaleşului. Brânză şi
caşcavale, miere şi ceară, aşternuturi pentru case,
postavuri pentru îmbrăcămintea părinţilor. Acestea cu
sumă de număr se da în tot anul din curtea Domniei.
Apoi întăreşce câte a înkinat tată-său
mănăstirei, moşii, sate, bălţi, kiar şi ale
mănăstirei Vodiţel cele mai sus arătate câte a înkinat
unkiul său, Vladislav V.V.
După aceasta întăreşte, ca să
fie călugării înşişi stăpânitori în într’amândouă
mănăstirile, şi nici să se strice orânduiala lui Nicodim
(adecă a sântului). Şi că după moartea
povăţuitorulul lor, altul nimenea să nu se amestece, ci însuşi călugării pre
care-l vor voi, pe acela să'l pue povăţuitor, (adecă stareţ,) loru'şi.
Că precum sau arătat mai sus, pentru mănăstirea Vodiţa
ce cu blesteme mari şi legături, întăreşce Domnul Vladislav
ctitorul, a nu se strica orînduiala şi aşăzământul sântului
din mânăstire în veci; Asemenea s’a asăzat şi pentru
această sfântă mănăstire Tismeana, a nu se strica cinul
şi orînduiala lui Nicodim (adecă a sântului), în veci.
Fericitul răposatul acesta Dan V.V. precum în chrisovul acesta al Domniei
lui scrie încă mai cu groasnice
blestemuri şi mai mari legături. Care aceste mili şi
aşezămînturi ale acestor două sânte mânăstiri Vodiţa
şi Tismeana şi Marele Mircea V.V.
fratele zisulul Domn Dan, V.V. fiiul lui Radu V.V. Negru, nu numai
că le întăreşce, ci şi mai adaogă sate, moşii
şi altele, precum în chrisovul Domniei lui cu leatul (1387) Iunie 17
arată. Asemenea şi fiii
acestora, Dan V.V. sin Dan.V.V. leatul (1424) Augustii 3 .Vlad V.V. sin Mircea
V.V. leatul (1439) cât şi alţi Domni în urmă, fii, nepoţi
şi strănepoţi ai zişilor Domni. Nn numai că au
întărit cele mai sus cu chrisovele Domniilor, ce le-a dat la sântele
monăstiri acestea, ci au mai adăugat şi Domnia lor sate,
moşii, bălţi, vămi şi alte mili şi acareturi. Iar
aceste sânte monăstiri s'au făcut si cu ajutorul lui Cniaz Lazar,
carele au foşt Impăratul Serbilor de mai sus zis. Insă nu numai
că a ajutat cu dări de bani, ci şi metoaşe, adecă sate
cu moşiile lor în ţeara Sărbească, au înkinat acestor sânte
mânăstiri, precum pre larg arată chrisovul lui Ştefan Despotul,
fiiul numitului Cniaz Lazar, carele au fost în urmă stăpânitorul
Serbilor la anii dela facere (1396) în care chrisov scrie aşa: " Cu
mila a tot Puternicului D-zeu, Eu Ştefan cu credinţa
blagocestivă, în cursul stăpînirii celor, ce au fost mai nainte
despoţi cu multe păsuri, - au fost împresuraţi de limbi, omenii
cei mici şi cei mari împreună şi mânăstirile şi
călugării cu toţi dinpreună erau cuprinşi în multe
feluri de scârbe, precum eram şi eu. Iar când bine au vrut bunul D-zeu a
mântui pre oamenii săi, carele dintru strâmtorare la lărgime, şi
din neputinţă la putere, şi din scârbă la veselie aduce,
adus'au şi pre mine după bunătatea sa, dintru nevolnicie la
volnicie slobodă, şi dintru mic la prea înălţat scaunu.
Atunci şi eu volnicie am dat mânăstirilor şi
fieşce-căruia al său, ce s'au căzut să aibă.
Intru carele si mânăstirile din ţeara Românescă, carele cu
ajutorul fericitului parintelui meu s'au făcut, chramul
Născătoarei de D-zeu la Tismeana, şi al marelui Antonie la
Vodiţa, metoacele, care avea întru stăpînirea
împărăţiei mele, asemenea ca şi altele întru uitare şi
pustiire s'au făcut, pre carele bine vru înălţimea mea,
iarăşi ale face pre seama mai sus numitelor mânăstiri.
Apoi dă
volnicie, ca oricine din cei fugiţi din pricina răsmiriţilor,
şi întor-cându-se vor voi să locuiască în satele
mânăstireşci, sa fie slobozi şi nimenea din slujbaşi
să nu-i oprească, fără numai pre aceia, carii vor fi cu
pricini făcători de rele, că acestora zice, că nu li se
dă voie, cât şi altele mai zice şi întăreşce pentru
satele mânăstireşci. Iar mai pre urmă zice aşa : "
toate acestea câte mai sus s’a
zis, cu credinţa şi porunca Impărăţiei mele,
am întăritu să fie neskimbate şi
nemişcate întru viaţa lui Kir Popa Nicodim
(adecă sântul,) aşa şi după moartea lui întru
toţi anii vieţii
împărăţiei
mele. Iar după
skimbarea Impărăţiei
mele, după porunca lui D-zeu pre
carele Dumnezeu după buna vrere va alege a fi ţiitoru
scaunului meu, rog, sa păzească acestea, ce mai sus s’au zis, ca şi el păcat
să nu-şi câştige; şi pomana noastră să nu o
stingă, întru acele mânăstiri în anul viacului. Care aceste ajutoare
şi daruri de miluiri, de moşii şi de altele, dupre cum se
cuprind în chrisoavele de mai sus arătate, ale bine-credincioşilor
întru fericire răposaţi Domni, şi ale lui Ştefan Despotul,
ctitor sântelor mânăstiri Vodiţa şi Tismeana, le
întăreşce şi Jicmond Impăratul Romei, şi Craiul Unguresc în chrisoavele seale, ce le-a dat
acestor sânte mânăstiri; unul la anii dela Cliristosu (1520). iară
altul la anii (1529), întru care chrisoave scie aşa: "Jicmond cu mila
lui D-zeu Impăratul Romei şi Craiul Ungariei şi. altor
ţări Crai, pomenindu-le anume : Apoi zice: Aceasta dau de şcire
tuturor credincioşilor noştri, mai marilor Bisericilor şi
stăpânitorilor, şi Şpanilor şi pârcălabilor şi
altor cinstiţi oameni, şi a tot omul mare şi mic, care ţin
de mine (şi altele) şi zice toţi să crează şi
să nu fie volnic a sta înprotiva poruncii aceştia pentru
monăsti-rea Popei lui Nicodim dela Tismeana (adecă sântul), unde se
prăznuesce Adormirea sântei fecioarei Mariei.
Iar în cel al doilea chrisov zice : a nu sta
înprotiva monăstiriior Popi lui Agaton, a sântului Antonie la Vodiţa
şi a prea sântei Născătoarei de D-zeu la Tismeana". Apoi
mai zice: şi cu credinţa mea am priimit ori-ce au fost ale lor mai
nainte vreme, şi acuma să fie ale lor toate şi slobode, toate
satele cu toate chotarele şi vama munţiior jumătate; de la
Olteţ până la poarta de Fer şi vîrşiile la Dunărea
şi virul tot dela iuţi şi skelea trecătorea Dunărei la
Bistriţa, şi satele din ţeara Sârbiască, ce li-a înkinat
Cniaz Lazar, părintele lui Ştefan Despotul, toate să fie ale lor
slobode şi vecinice de acum şi până în veac. Şi nimenea
să nu le stea lor împrotivă ori pentru ce lucru; nici oamenilor lor
nici a mărfilor; şi ori-ce vor eumpăra şi ce vor vinde, au
pre uscat au pre apă, şi pre unde vor umbla omenii lor cu marfa lor
nici înţr'un loc în ţeara mea vamă, să nu dea, ci sa umble
slobozi". Apoi iară zice: "Toate să fie ale lor slobode,
cum au fost şi mai înainte vreme, aşa să fie până în veci;
toate ale monăstirilor lui Popa Nicodim, adică sântul şi a Popei
lui Agaton, adică a Diadohului sântului şi a călugărilor
lor, şi in urma lor, carii vor fi lăcuiiori într'acele sânte locuri,
întru acea orânduială şi întru Christos fraţi, carii i-am luat
noi, ca să'i hrănim şi sa'i păzim pentru a lor slujbă
şi buna credinţă, bună legea lor să petreacă
şi legea lor să'şi ţie în Bisericile lor, şi nimenea
să nu fie volnic a le sta împrotivă, au ai bântui pentru legea lor
şi altele". Iar la sfârşit arată şi unde s’a dat
chrisoavele. Cel dintâi zice, că sa dat în mânăstirea Tismeana, iar
cel al doilea în Pojun. Care aceste întăriri ale lui Jicmond Impărat,
întocmai le întăreşce şi'iarăşi dela Hunada V. V.
Ardealului în cartea sa la anii dela Christos (1444).
Insă aceste perilepse de chrisove Domneşci
şi Impărăteşci s'au scris, pentru ca să se şcie
în ce vreme şi în ce zile de Domni şi Impăraţi a fost
sântul, şi de care Domni s’a înălţat întâi din temelie aceste
sânte mânăstiri. Al doilea ca să cunoascem si să ne minunăm
de darul Prea milostivului, D-zeu, ce se revărsa prin sântul în inimile
bine credincioşilor Domni şi Impăraţi de atuncea, de le da
rîvnă a asculta pre sântul pentru înălţarea şi zidirea
şi înfrumuseţarea sântelor mânăstiri cu zugrăvituri şi
cu altele prin Biserici. Pentru miluirea cu moşii, şi cu altele
şi pentru întărirea a bunei rendueli a tagmei monachiceşci,
dupre cum va aşeza şi va orândui sântul şi pentru
credinţă şi lege, precum s’a zis mai sus, de a nu se strica în
veci. Şi că într'o vreme ca aceia au fost aceste miluiri şi
întăriri de aşezământuri ale acestor sânte mânăstiri, când
iara-şi împăraţii şi Domnii cei pravoslavnici începuse a fi
împresuraţi de limbile cele păgâne, adecă de Agarenii, Turci
şi de Tătari, cu multe scârbe şi mari nevoi şi strâmtorări;
precum de aceasta se dă înţelegere, din perilăpsu de chrisov de
mai sus a lui Ştefan Despotul.
Deci, după cea de tot săvârşire
şi întemeiere întru toate a acestor sânte mânăstiri Vodiţa
şi Tismeana, străbătând vestea în toate părţile în
ţeara acesta şi peste munţi în Ardeal, şi într'alte
părţi şi preste Dunărea în taotă ţeara Serbiei,
şi în alte părţi pentru buna orînduială a tagmei
monachiceşci, si a altor orândueli, plăcute auzului omenesc, la
carele dorea mântuirea din tot sufletul, precum s'a zis şi mai sus, foarte
mulţi locuitori şi călugări cu viaţă înbunătă-ţită
s’a adunat întru amendouă mânăstirile, cu care călugării
şi fraţii în Christos locuind Sântul în Sânta mânăstire Tismeana
; iar în sânta monăstire Vodiţa Ieromonachul Agaton, de mai sus zis.
Şi vieţuind sântu pre plăcere D-zeească, ca vieţuire
de obştie, kip şi pildă de fapte bune, într'amândouă
mânăstirile tuturor făcându-se, pre toţi la calea mântuirei
povăţuindu-i, i-a îndreptat. Şi luând sântul de la Dumnedeu dar,
de facere de minuni şi putere asupra duchurilor celor necurate, precum s’a
zis mai sus, multe şi nenumărate minuni a făcut, cât a
trăit în viaţă, izgonind dracii din oameni şi
tămăduind tot feliliul de boale şi neputinţe. Şi zic,
că şi în foc a intrat şi a eşit ne-vevătămat, cât
nici de chainele lui nici de părul capului lui nu s’a atins focul.
Eră pentru intrarea în foc se zice aşa,
că străbătând auzul prin toate părţile pentru darul
lui D-zeu al facerilor de minuni, ce se făcea prin s-tul, a mers auzul
şi vestirea până la Jicmond împăratul Romei şi Craiul
Ungariei cel mai sus zis. Şi că acest împărat, având o
fecioară o rudenie a sa de aproape, alt zic că o fiică a lui, ce
se bântuia de duch necurat şi multă vreme mai 'nainte prin doftori şi prin alte meşteşuguri
vrăjitoresci keltuia averea sa, şi n'a putut. nimic de ase
tămădui, apoi aducându-şi aminte de auzul şi vestirea
minunilor lui D-zeu, ce se făcea prin sântul, izgonirea duchurilor
necurate din oameni şi
tămăduirea a tot felul de boale şi neputinţe, s’a aprins
cu râvnă, că nu numai cu auzul să audă, ci şi cu okii
să vază, a trimis oameni împărătesci, ca să aducă
pre sântul acolo la împărăţie, unde era rudenia sa cea
bolnavă, ca să o tămăduiască de duchul cel necurat ,ce
o bântuia, iară sântul, fiind atuncea bolanv şi nepututincios foarte
pentru bătrâneţe, n'a putut
merge pentru neputinţa slăbiciunei bătrâneţilor
şi a boalei, ce era atuncea bolnav, din iconomia lui D-zeu. Eră
trimişii întorceându-se, deşerţi la Impăratul şi
spuindu'i de această, că n'a putut veni, nu s’a mâniat asupra
sântului, ci mai cu râvnă şi
cu durere aprinzându-se, ca să vadă pre sântul, n'a socotit
mărimea împărătescă, şi depărtarea locului,
şi osteneala drumului, ci
luându-şi pre rudenia sa cea bolnavă, a venit la sânta mânăstire
Tismeana, împreună şi cu alţii din cei mai credincioşi ai
lui, domni boieri, căpitani, şi câţi-va ostaşi. Iară
precum că a fost adevărată venirea în mânăstire a numitului
împărat Jicmond, se dă adeverată încredinţare din zicerea
de mai sus a perilipsului chrisovului
său, că s’a dat în Tismeana ne dând de ştire sântului, pentru
venirea lui la mânăstire, şi cum s'a apropiat, şi a dat de apa
râului Tismenii, şi a început a întra pe valea sântei mânăstiri,
îndată şi duchul cel necurat din rudenia împăratului a început a
striga, că nu poate de a mai merge de aice înainte, căci îl arde
focul D-zeirei al darului sântului duch, ce locueşce în răul
bătrân Nicodim de la Pişători. Şi aşa strigând
duchul cel. necurat şi scrişnind cu dinţii, făcănd
spume şi scuturându'o, o a trântit jos, şi lâsându o ca pre o
moartă a eşit dintr'ânsa, pre care toţi cei-ce era împreună
cu ea, o socotia că a murit, ci nu după mult ceas s’a sculat
sănătoasă, mulţumind şi slăvind pre Iisus
Christos, D-zeu cel adevărat, şi pre prea curata lui Maică,
pururea fecioarei Maria, si pre bătrânul Nicodim, ce prin rugăciunile
lui zice, ca s'a mântuit de duchul cel necurat. Şi văzând
Impăratul şi cei împreună cu el aceasta înfricoşată
şi mare minune, pre toţi i-a cuprins frică şi spaimă,
şi mirându-se, zicea cu un glas toţi, cum dracul, cât s’a apropiat de
locaşul acelui om Nicodim, pre carele l'a numit rău bătrân, n'a
putut merge mai mult, nici a mai lăcui în fecioară, dară când ar
fi fost de faţă acel om, ce ar fi fost. Şi aşa
înspăimântaţi pentru minune, şi cu bucurie pentru
tămăduirea fecioarei, au mers în mânăstire, dară sântul mai
'nainte cunoscând cu duchul tămăduirea şi izgonirea duchului cel
necurat din fecioară, şi venirea împăratului în mânăstire,
a poruncit preuţilor şi diaconilor de s'a îmbrăcat în sântele
odăjdii, asemine şi sântul îmbrăcându-se, a luat sânta Evangelie,
iar preuţii sânte cruci, şi diaconii, lumini aprinse, si
cădelniţi cu tămâe în mâini, şi fâcând litie, cu toţi
părinţii şi fraţii leremonachi, şi monachii, au
eşit înaintea împăratului, de l'au întîmpinat şi l'au primit în
sânta mânăstire, cu mare cinste. Dar împăratul mai nainte până a
nu intra în mânăstire, dăduse poruncă la toţi ai săi,
ca niminea să nu scoată grai din gură în mânăstire, pentru
tămăduirea fecioarei de Duchul cel necurat. Deci a zis Sântul
cătră Împăratul, mai la urmă, după alte multe cuvinte
duchovniceşci de mântuire : Să trăecşci întru mulţi
ani împărate, şi te bucură, dând slavă şi
mulţămită pre Milostivului
D-zeu, cel a tot puternic,
şi crede din tot sufletul către Mântuitoriul nostru Iisus Christos,
fiiul lui Dumnezeu cel adevărat, şi precuratei Născetoarei de
Dumnezeu, pururea fecioarei Mariei Maicei sale, stăpâna nostră cea
pre milostivă, carea a tămăduit şi-a izgonit pre dracul din
fecioara rudenia ta.
Minunea purceilor gătiţi
Si auzind împăratul pre
Sântul mai nainte spuindu'i tămăduirea rudeniei sale, s’a mirat întru
sine, zicând către ai săi, cum, nefiind de faţă şi
ne-spuindu-i niminea, şcie acesta cele, ce s'au făcut nouă pre
cale? Apoi şezend Impăratul în mânăstire câte-va zile, şi
văzând tămăduirile bolnavilor, ce cu darul lui D-zeu să făcea
prin Sântul, a voit să, cerce pre Sântul, să vadă, poate face
şi alte feliuri de faceri de minimi, s'au numai tămăduirile
boalelor si izgonirea duchurilor poate, care pentru întâia cercare se zice
aşa, că aducend Impăratului atuncea aice în mânăstire oare'şi-cine,
nişce purceluşi mici, ne fiind faţă Sântul, î-a dat la
bucătarul său să'i gătească, şi să'i pue
acoperiţi pe masă, şi fiind
atuncea şi Sântul cu Impăratul la masă, a zis Împăratul cătră Sântul,
blagosloveşce părinte aceste bucate de peşce păstrăv.
Eră Sântul cunoscând cu duchul, ca nu este peşce, ci carne,
adecă purcei gătiţi, a zis
cătră Împăratul, să trăeşci Împărate
la mulţi ani, eu cunosc, că nu este peşce, ci după cuvântul
Impărăţiei tale, facăsă peşce, precum ai zis,
şi blagoslovind Sântul, făcând semnul sântei cruci de asupra acelor
bucate, o minune! când le-au descoperit
în toate s'a aflat peşce păstrăv, iar nu purcei, precum
se pusese în tipsii. Şi văzând Împăratul şi toţi, ce
era împreună cu dînsul o minune ca aceia, mirându-se sta
înspăimântaţi. Iară sântul, după acesta a făcut
cuvănt către Împăratul
şi către cei
împreună cu dînsul,
pentru sânta şi drepta credinţă a Christianilor celor
drept credincioşi, şi pentru darul facerilor de minuni, ce se dă
dela D-zeu tuturor christianilor, celor drept credincioşi, ce se tem de
D-zeu, şi 'l iubesc din tot sufletul, şi păzesc poruncile lui.
Atuncea Impăratul au
zis către sântul aşa, eu părinte am auzit, că scrie prin scripturile vostre, că mulţi cu acea
credinţă, precum înveţi tu, au intrat prin foc şi nu i-a
vătămat nimic, cât nici de chaine, nici de părul lor nu s'a
atins focul, aceiaşi voiescu eu, ca să faci şi tu aşa, de a
trece prin foc. De nu te va vătăma nici pre tine focul, precum pre
aceia, apoi şi eu voiu crede, precum şi voi credeţi, şi
voiţi primi drepta credinţă, şi ori-ce mi vei zice pentru
credinţă te voi asculta, şi toate le voiu face. Iar neputând a
face aceasta, urgie şi pedeapsă mare va fi asupra ta, şi asupra
tuturor celor ce locuesc în mânăstirile tale, vrend Împăratul cu
aceasta a doua oară ispitire şi a înfricoşa pe sântul. Iar
sântul de aceasta netemându-se, a zis către Împăratul, ca să'i
dea soroc până a doua-zi, şi dându-i-se a petrecut întru acea zi şi
noapte în post, în privighere, şi în rugăciune către D-zeu
şi către prea curata lui Maică, iar adoua-zi sântul puind
nedejdea spre ajutorul darului facerilor de minuni al prea Milostivului D-zeu,
a poruncitu, să facă foc mare, în mijlocul mânăstirei înaintea
sântei biserici, şi făcăndu-se focul a intrat sântul în
Biserică în sântul altar, şi s’a înbrăcat în sântele
veştminte cele preotesci, asemenea a poruncit Ierodiaconului ucenicului
său să se înbrace în cele diaconeşci şi să ia
cădelniţa cu tămâe, şi crucea în mână. Luând sântul
sânta Evangelie şi crucea în mână. Si mergend unde era focul
făcut foarte mare, a poruncit diaconului să cădească focul
de trei ori, înprejur şi căduidul a zis către sântul.
Blagosloveşce stăpâne. Iar sântul blagoslovind, şi însemnând
cruce de trei ori, asupra focului cu sânta cruce, şi însemnându-se şi
pre sine cu semnul sântei cruci, a poruncit şi diaconului să vie
după sine. Şi o minune! focul cel atâta de mare era asemenea celui
din câmpul Deirea dela Vavilon. Cum sântul cu piciorul în foc au
păşit, văpaia focului în două s'a desfăcut, cale
sântului făcând, şi când în mijlocul văpăii era, mai mult
de cât, un sfert de ceas şedea. Şi aşa împreună cu diaconul
său, în numele prea sântei Treimi, in trei rânduri intrând şi
eşind, a remas nevetămat, încă nici de chaine, nici de părul
capului lor nu s’a atins focul, care pre toţi cel-ce de departe privea, îi
dogorea şi 'i ardea.
Atuncea împăratul şi cu toţi al lui, ce era
împreună cu-el, văzând acesta mare şi înfricoşată
minune, ce s’a făcut prin sântul cu puterea lui D-zeu, cu darul
sântului Duch, a căzut la picioarele Sântului,
cerend ertăciune. Iar sântul cu duchul blăndeţelor ertându’i
şi blagoslovindu'i mult i-a învăţat, pentru a numai ispiti
puterea lui D-zeu şi darul sântului Duch al facerilor de minuni, care se
face prin oamenii cei drept credincioşi, precum i s’a mai zis, pentru ca
să nu le vie asupra, prin slobodirea D-zeiască, vre o pedepsă de duchuri necurate, mai
rea, de cât la fecioara cea tămăduită, care s'au zis mai sus.
Iară împăratul şi cei împreună cu dânsul,
înspăimântându-se şi înfricoşindu-se pentru aceasta foarte,
şi umilindu-se de învăţăturile Sântului cele
duchovniceşci, a primit sânta şi dreapta credinţă, şi
prin punerea mâinilor Sântului, împăratul şi toţi cei
împreună cu el, ai lui miniştri şi cei-lalţi sântului botez
desăvârşit sau învrednicit, şi zic unii că împăratului
la sântul botez numele de Matei i sa pus; cu toate că în chrisoavele lui
cele de la sânta mânăstire, pentru întărirea moşielor, şi a
satelor şi a altor dreptăţi, pentru credinţă, şi
aşezămenturi de ale sântei mânăstiri, Jigmond se numeşce,
precum sau zis mai sus. far care,
chrisovu ce scrie, că sau dat în Tismeana, se înţelege, ca după
facerile de minuni ale sântului,
şi după ce aţi
primit împăratul sântul
botez, l'au dat sântei monăstiri.
Iar într'alte istorii ale scrierii anilor împăraţilor Romei,
Sigizmond îi zice. Dar într'un
sicriaşi de argint, în carele ieste sântul deget al sântului,
împreună cu alte sânte părticele de sânte Moaşte, ce s'au scris
mai sus, în care sicriaşi, ieste scris kipul sântului în argint, cu toate,
minunile seale, dela naştere până la pristăvire. Adecă
Naşterea sântului, sântul botez, primirea cinului călugăriei,
primirea chirotoniei diaconiei, şi a preoţiei, şederea cu
împăratul la masă, trecerea prin foc, pristăvirea, adecă
îngroparea în morment. Iar la capul împăratului, unde şeade cu sântul
la masă, ieste scris Matiaşi Impăratul, şi acest
sicriaşi ieste făcut cu keltuiala lui Nicodim Ierodiaconul, la anii
de la facere (1601). Să găseşce scris în condica mânăstirei
Coziei un chrisov, cel dă aceştii monăstiri un Mateiaşi,
Craiul Ungariei dela Buda la anii dela Christos, (1473), care se vede, că
a fost cu mulţi ani mai în urma Sântului aceasta. Iar sântul după
ducerea împăratului din mânăstire, şi alte multe ne
numărate minuni au mai făcut, cât a mai trăit în viaţă
cu puterea lui Christos D-zeu. Şi fiind atuncea foarte bătrân, precum
s’a zis şi mai sus, a voit, ca cea-laltă rămăşiţă
a vieţii sale să o petreacă în linişce, şi mai cu
plăcere D-zeiască, a trimis de a kiemat pre Ieromonachul Agaton, ce
era orânduit purtător de grijă în locul său, la mânăstirea
Voditii, şi i-a încredinţat şi sânta mânăstirea acesta
Tismeana, de a fi în locul său următor, şi purtător de
grijă, adecă Egumen preste amendouă sântele mânăstiri,
Vodiţa şi Tismeana. (Şi această diadochie a părintelui
Agaton, se adeverează întâi dintr'o carte fără leat a lui
Marelui Mircea V'oevod, feciorul Radului Voevod Negru, în care carte scrie
cătră toţi locuitorii moşielor, acestor două sânte
mânăstiri, ce era daţi spre poşluşanic, zicându-le
aşa, şi precum aţi avut întru cinste pre popa Nicodim,
adecă pre sântul aseminea să cinstiţi, şi să
ascultaţi pre popa Kir Agaton, cât ca pre faţa mea aşijderea,
şi toţi fraţii, adecă Părinţii călugări
din mânăstire. In-tr'alt kip să nu cutezaţi a face, după
porunca Domniei mele. Şi mult învăţându-lu pentru cele
duchovniceşci, orândueli ale sântelor mânăstiri şi cum să
se poarte cu părinţii, şi cu fraţii întru dragoste cu
toţii, dela mic până la mare, şi cum să primiască pre
cei călători, şi pre cei bolnavi să'i caute, s'a suit în
peştera cea mai de sus zisă, în care a găsit şarpele, care
este deasupra de mânăstire în peatră, care peşteră o avea
gătită de mai nainte, de când venise aice pentru trebuinţa liniştirii sale, precum se vede până astăzi
cu zidire în faţă, căci adeseori şi mai nainte se suia
şi se liniştea într’însa, şi suindu-se s'au dat pre sine spre
linişce desăvârşită, petrecând numai cu unul D-zeu prin
post şi privegheri de toată noaptea, şi în rugăciuni prin
plecări
de genuki, şi vărsări de lacrimi
necontenite, cătră prea milostivul Mântuitorul nostru Iisus Christos,
pentru mântuirea sa şi a tuturor drept credincioşilor christiani, si
numai din Sâmbătă în Sâmbătă spre Duminecă şi la
praznice împărăteşci, se pogora de era noaptea cu
părinţii la utrenie, şi la privigheri de toată noaptes,
şi a doa-zi la slujba sântei, şi D-zeeşcei liturgii, slujea cu
părinţii sobor de se împărtăşa, cu prea sântele
şi de viaţă făcătoare taine ale Mântuitorului nostru
Iisus Christos si după săvârşirea sântei D-zeeşcei
liturgii, pre mulţi din cei bolnavi şi neputincioşi, şi pre
cei munciţi de duchuri necurate, ce să afla veniţi, în sfânta
mouăstire, cu credinţa pentru tămăduire prin punerea
mâinelor, şi prin sântele seale rugăciuni, îi tămăduia, iar
alţii, ce venea mai cu credinţă, şi cu fierbinte dragoste
către sântul, numai cât se atingeau de imbrăcămintele cele
preoţeşti, când sluja Sântul si era cu sântele daruri, la sânta
şi D-zeeasca liturgie la văchodul cel mare, se tămăduea de
boalele şi neputinţele lor, iar după tămăduirea
bolnavilor, intra Sântul cu adunarea părinţilor la masa cea de
obşte de mânca puţin din toate, ce se găsea puse pe masă,
întru slava lui D-zeu şi Mântuitorului nostru Iisus Christos, si a prea
sântei stăpânei noastre născătoarei de D-zeu pururea fecioarei
Mariei Maicei seale, şi după scularea dela masă, lua
puţină pâine şi apă, şi degrab se suia la
peşteră, şi aşa într'acest feli de liniştită
viaţă, a petrecut ca la patru cinci ani mai bine.
Apoi din descoperire
D-zeească, cunoscend sântul mai nainte, că i-s’a apropiat sânta
şi fericita mutarea sa cătră Domnul, şi aproape fiind
sântul şi D-zeescul praznic al naşterii Domnului şi
mântuitorului nostru Iisus Christos, s'a pogorât din peşceră în
mânăstire şi a petrecut în post în privighere, în rugăciune, în
totă noaptea aceia a privigherii praznicului. Cu adunarea a tot soborul
părinţilor în biserică, cât şi la sânta şi D-zeeasca
liturgie slujind cu soboru s'a înpărtaşit cu sântul trup, si sânge al
Domnului şi Mântuitorului nostru lisus Christos. Iar după
săvârşirea sântei şi D-zeeşcii liturgii, a mers la masa de
obşte cu toată adunarea părinţilor şi a fraţilor
din mânăstire şi acelor, ce se sichastrea la linişte în
pustietate, fiind că aşa era obiceiul, precum şi până
astazi vin cei de pre la skituri, duminicile, şi la praznicile cele mari
împărăteşci, şi gustând foarte puţin din cele, ce se
afla la masa bucate, iar sculânduse dela masă, a făcut cuvântu pentru
mântuire, învăţând pre toţi de obşce cu cuvinte
duchovniceşci, cum se vieţuiască în monăstire până în
sfârşitul vieţii, întru unire şi dragoste unul cu altul, în
smerenie duchovnicescă, în supunere şi în ascultare, până la
moarte ascultând pre mai marele lor, ca pre însuşi Christos D-zeu ; si
nimic al său sa voaescă a fi, şi toate de obşce, la
toţi să fie, până la acu, şi la aţă, şi mai
vârtos să urmeze toţi aşezământului, ce l’a lăsat prin
scris a se ţine nestrămutat, dacă cu adevărat voiesc a se
mântui de vrăjmaşul dracul, şi după sfârşit a dobândi
viaţa de veci.
Care acest aşezământ al sântului, ce l'au făcut şi lăsat în scris mânăstirilor sale, Vodiţa şi Tismeana, se adiverează mai întâi din Chrisovele ctitoriceşci, precum s’a zis mai sus, adecă nici să se strice cinul şi orânduiala lui Nicodim, adecă a Sântului, şi porunca Domniei mlee adecă a D-lor, care a întărit aşezământul sântului. Iar mai pre urmă se adeverează mai pre, larg din cărţile Patriercheşci, ce s’au făcut, cu mari legături şi afurisanie, din porunca Domnilor strănepoţi ai Domnilor ctitori de mai sus zişi şi de Mitropoliţii ţărei. După ce s’a răpus dela mânăstire cartea cu aşezământul sântului. Ci după acesta învăţătură le-a arătat, că i-s’a apropiat sântul şi fericitul sfârşit al vieţii lui cei trecetoare din moarte la viaţă, care viaţă din pruncie până acum o a dorit, precum cerbul cel însetat de izvoarele apelor, aşa şi sântul până la săvârşit. Apoi mergând în kilia sa de mai nainte egumenescă, şi pe toţi la sine kiemându-i de rând, câte pre unul, tuturor le-a dat părintesca blagoslovenie, şi sărutarea cea mai de pre urmă şi întru aceeaşi războlindu-se oareşi-ce de boală, după fireasca datorie, a doua-ăi în 26 zile ale lunii lui Decembrie prin, neîncetatele sele rugăciuni s’a dat sântul său suflet, în prea sânte mâinele prea doritului său stăpân, Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Christos, pre carele din pruncie dintru începutul vârstei sele cei tinere până la săvârşitul vieţii din tot sufletul l'a iubit.
