Fundaţia
Tismana - cărţi dispărute, regăsite şi redate gratuit
lumii
Paginile 65 - 82
Efectul răzmiriţelor asupra Mânăstirii
Tismeana
Ascunderea moaştelor Sfântului * Furtul sicriului
Patriarhia Ipek . Aici au dus pe ascuns
călugării sârbi
trupul lui
Nicodim în vremea cât fraţii lor călugări români, se ascundeau
pe Muntele Cioclovina
din cauza războaielor dintre turci şi austrieci
Iar după sânta sa
mutare din viaţa aceasta vremelnică către viaţa cea
vecinică din ceriuri, s’a umplut sânţitele seale moaşce de
bună miriazmă, carea umplea văzduhul şi faţa de
strălucire Dumnezeească din darul prea Sântului Duch ce era în sine.
Apoi gătindu-să de fraţii Ieromonachi după orînduiala
mortului a tagmei călugereşci, s'au pus pe năsălie şi
ducându-le în Biserica cea mare, 1'a pus în lăuntru în mijlocul sântei
Biserici, şi a stătut până ce a făcut şcire şi la
cee-laltă a sa sântă mânăstire Vodiţa. Şi după ce
toţi fraţii şi dumnezeeşcii călugări, cei din
sântele lui aceste zise mânăstiri, Tismeana şi Vodiţa şi
cei din prin pustietăţi, s’a adunat şi de sărutarea cea mai
de pre urmă prin atingerea buze- lor seale, depre cinstitele si
sfinţite moaşte, toţi seau învrednicit. Atuneea prin
cântări şi laude şi cetiri D-zeeşci, precum la călugări
este orînduit, cu mare cinste, prin tînguire şi plângere
duchovnicescă, s'au îngropat prea cinstitele şi sântitele lui
moaşce în anvonul Bisericii cei mari, dea-drepta parte în mor-mentul, ce
singur mai nainte şi'l gătise în sânta şi D-zeeasca
mânăstire a sa Tismeana, unde şi soborul şi prăznuirea sa,
în tot anul i-se făcea; şi mormântul său stă întru pomenire
până în ziu a de astă-zi, cu candila aprinsă neadormită,
din care mormânt după ce D-zeu i-a proslăvit sântele seale
moaşce, şi după sfârşit cu neputrejune şi cu
miriazmă D-zeească de bun miros şi cu dar de izvorîre de mir
şi de faceri de minuni.
Scose dar au fost sântele
seale moşce din mormânt, şi în sicriu s’au pus şi în sânta
Biserica cea mare, cu mare cinste s'au aşezat, ca şi sântele
moşce ale sântului Grigorie Decapolitul, precum sunt acum în sânta
mânăstire Bistriţa.
Eră după trecerea a mulţi ani, un Domn al ţărei aceştia înţelegând de multele faceri de minuni ale sântelor moaşce ale sântului Nicodim, a vrut să le rădice din sânta mânăstire Tismeana, şi să le ducă în oraşul Bucureşci, ca să fie acolo stătătore. Şi nefiind voia sântului să se înstrăineze sântele seale moaşce din sântul său lăcaş, cu minune a făcut de s’a părăsit Domnul acela de acel sfat şi lucru neplăcut sfântului. Ci însă zic unii că, acel Domn ce voia, ca să ridice sântele moaşce ale sântului ar fi fost Basarab V.V. cel tânăr ot liatu (1473), carele a fost fiiu lui Basarab V.V. cel întăi ot liatul (1443) din carele s'au tras neamul Domnilor Basarabi. Şi acest Domn întâiul Basarab, au fost fiul lui a 2-lea Dan V.V. la liatul (1424), carele a fost fiiu întâiului Dan V.V. liatul (1386), ce a fost fiu lui Radu V.V. Negru şi zic, că acel Basarab V.V. ce-l tânăr a început cu Domnia întâi în Bucureşci şi au făcut cetatea Bucureşcilor, adecă curtea Domnescă cea veke, şi pentru că i s'au zis curţii cei veki din ve-kime cetate, acesta se adeveareză din Chrisovul zisului Domnu Basarab cel tânăr, căci scrie, ca s’a dat mânăstirei Tismeana cetatea Bucureşti.
Şi că acest Domn
Basarab după ce a făcut cetatea Bucureştilor, adică
Curtea-Veke şi Biserica Domnească dintr'ânsa, auzind de multe
facerile de minuni, ce să făcea de D-zeescul dar prin sânţitele
moaşce ale sântului, pentru aceasta voia să le rădice, şi
să le aducă în Bucureşti, şi să le aşeze în
Biserica sa cea Dormnească cea din cetate, de a fi spre paza şi
ajutoriul cetăţii, şi spre ajutoriul şi
tămăduirea a tot felul de boale si neputinţe a
orăşanilor, precum şi strămoşul său, Radu Negru
Voevod a adus sântele moaşce ale sântei Filoftea, de le-a aşezat în
Biseriea sa cea domnească din oraşul Argeşului, care stau
şi acum până astăzi.
Deci după ce cu minune
a făcut sântul de s'a părăsit acel Domn, de acel sfat şi ne
plăcut sântului, de a rădica şi a înstreina, sântitele lui
moaşce din sântul său locaş, precum s'au zis mai sus, după
aceia îndată s'a arătat în vedenie unuia din călugări din
părinţii mânăstirei poruncindu'i, să spue Egumenului
să i ascundă moaşcele seale, şi numai un deget să iea
dela mâna sa să'l oprescă pentru evlavia lăcuitorilor.
Intr'acest kip s'a arătat sântul Nicodim şi Egumenului, aseminea
poruncindu'i, precum şi fratele îi spusese, să facă şi
aşa încredinţându-se Egumenul, a luat un deget dela mâna sântului cea
dreaptă adică degetul cel aratător cel de lângă degetul cel
mare şi mir dela sântele sale moaşce, care deget şi sântul mir
într'un clondir de cositor, împreună şi o cruce mare de plumb, ce o
purta sântul la grumazi şi sfita, ce se zice, că a fost sântul
îmbrăcat cu ea, când a trecut prin foc, şi sânta Evangelie cea
scrisă de sântul sloveneşce foarte frumos cu slove mari şi
începuturile cu slove şi mai mari cu aur, pe piele subţire
mevrană albă, iar la sfîrşitul sântei Evangelii scrie aceste
cuvinte.
Aceasta sântă Evangelie
a scris'o popa Nicodim în pământul Ungariei, în anul al şeaselea al
alungărei lui iar dela începutul lumei se socotesce (1405). Şi o
cârjă de lemn îmbrăcată cu os alb, şi scrisă cu
câte-va slove greceşci pe os veke foarte, şi se zice, că a fost
a sântului, dăruită de Patriarchul Ţarigradului, împreună
cu trei sânte părticele de sânte moaşce, precum s’a zis mai sus. Se
află în sânta mânăstire Tismeana până în ziua de astăzi
odoare duchovniceşci, cinstite şi de mult preţu, însă din
sântul mir nu a fost slobodu nimunui a lua măcar cât de puţin, fără
numai vasul al săruta, şi a se umple de bună şi nespusă
mireazmă D-zeesacă; care acest sânt mir, ce-a fost păstrat din
vekime, înpreuuă cu celelalte odore cu bună pază de sânta
mânăstire până la anii dela Christos 1788 în Egumenia părintelui
Ştefan Bistriţenul; atuncea fiind resmiriţa Nemţilor cu
Turcii, a pus numitul Egumen, clondirul cu sântul Mir, de mai sus zis, într'o
peşteră din prejurul sântei mănăstiri, împreună cu
alte odoare de ale sântei monăstiri şi a fugit în ţeara
nemţească din pricina turcilor, căci îl speriase prin scrisori
Mavrogeni V,V. şi Cara-Mustafa Dianul Saraskierul oştirilor
turceşci, ce era atuncea dincoace de Olt, întru aceste cinci judeţe
ale Băniei Severinului, prin care scrisori îi scria, că o să pue
să'l radă şi să'i puie chiulaf în cap şi să'l
spânzure în poarta mânăstirei, căci nu caută dupre poruncă
cu cele trebuincioase pre ostaşii turci, ce era orânduiţi în
mănăstire spre ernatec şi pentru pază despre nemţi.
Eră după ce s'a
făcut pace, viind Egumenul din ţeara nemţească, şi
căutând în peşceră, n'au găsit clondirul cu sântul Mir
şi alte odoare, din cele ce pusese, şi de cine să luase nu se
şcia. Eră mai în urmă după doi ani dovedindu-se, că
nişce copii umblând cu caprele prin pădure pre la acel loc, au dat
preste peşceră, şi întrând în peşceră să
vadă ce este, a luat clondirul cu sântul Mir al Sântului, şi altele,
ce le-au mai plăcut din odoară, adecă nişce inele veki de
aur şi de argint, ce din vekime se hărăzise de închinători
la sântele moaşce ale Sântului după dovedire făcându-i-se mare
certare acelor copii, cât şi părinţilor lor, au dat cele, ce
s'au mai găsit la ei, iar clondirul cu sântul Mir au zis, că
căutând sa vadă ce este în el, şi văzând sântul Mir alb ca
laptele, şi ne-şciindu că este sânt Mir, l'au mâncat, iar clondirul
l'au topit, de s'au făcut ce le-a trebuit, pre la carele şi la
teşile şi la altele, şi aşa sânta mânăstire Tismeana
ieaste acum lipsită de acest sânt odor. Iar cele-1'alte numite sânte
odoare sunt până astăzi, precum s'au zis mai sus. Deci în-tr'acesta-şi
kip fiind ascunderea sântelor moaşce ale Sântului, multă vreme
rămăsese de se ştia din Egumen în Egumen, şi de unul din
fraţii călugări din mânăstire. Iar apoi mai în urmă,
din întâmplările vremelor celor cu multe răzmiriţă şi
robii, si din pricina arderii şi a sfărâmării de tot şi a
pustiirii sântei mânăstiri, care a fost pustie mai mult de 30 de ani, au
rămas sântele moaşce ale sântului de tot tăinuite, şi ne
ştiute de nimine până în diua de astă-zi. Poate că aşa
a fost voia Sântului pentru aceasta, cum şi pentru lipsirea Sântului mir
din mânăstire, precum mai sus s'au zis. Măcar că din destul sunt
cele mai sus numite sânte şi cinstite odoare, spre mângâerea
părinţilor mânăstirei şi acelora-lalţi locuitori
chreştini, prin carele şi acum se f ac multe şi nenumărate
minuni. Duchurile cele ne-curate din oameni se izgonesc cu kiemarea numelui
sântului, şi vindecări de multe feliuri de boale se dăruesc
celor, ce năzuesc cu credinţă cătră ajutorul Sântului.
Impreună şi
pământul şi ţeara acesta cu rugăciunile şi ajutorul
sântului Nicodim de multe nevoi se păzeşce, şi s'ă
izbăveşce, precum şi acesta sântă şi D-zeească
mânăstire Tismeana, care ţine şi are în sine comoara de mult
preţ a sântelor sale moaşce şi odoarele, de mai sus
arătate, de multe primejdii şi bântueli ale vezuţilor
vrăjmaşi ieaste păzită şi apărată,
tot-de-una cu grabnică şi căldurosă folosinţa sa.
Reconstrucţia aripii sudice mănăstirii
Iară sânta
mânăstire aceasta Tismeana, că a fost cu adevărat după
ascunderea sântelor moaşce ale Sântului, precum s’a zis mai sus, pustie
mai mult de 30 de ani, arsă, Biserica cea mare sfărâmată până
în pământ, clopotniţa şi zidirile prin prejur mai mult de
jumătate, iar pre alocurea şi până în pământ de Turci,
şi de Tătari, din întâmplările vremelor celor cu multe
răzmiriţe şi robii. Şi din pricina acesta a războaelor
celor mari, ce avea atuncea Turcii, şi Tătarii cu Nemţii şi
cu Ungurii, şi cu Domnii tărilor Româneşci, mai toate sântele
mânăstiri şi Biserici cele de dincoace de Olt ale băniei
Severinului era pustii şi se arsese şi se stricase, unele de tot,
altele pre jumătate, altele mai puţin, din pricina înkiderii
într'ânsele, a unor oştiri nemţeşci şi ungureşci, ce
le zicea borlani. Iară că au fost stricate şi pustii, precum
s'au zis, acesta este cu adevărat, căci unile mânăstiri şi Biserici
de atuncea şi până astă-zi sunt pustii, stricate până în
pământ, cât abia puţin ceva-şi se cunoasce din
rămăşiţa zidirilor lor, şi numele şi pomenirea
lor de tot s’a uitat, ce a fost pre la acele locuri, precum şi
mânăstirea Vodiţa, ce mai sus zisă, că s’a facut de Sântul,
cum şi mânăstirea Vişina, care a fost zidită supt munte,
lîngă apa Jiului, între satele Porceni si Bumbeşti, şi a fost
înălţată de marele Mircea Voevod, fiiul lui Radu Negru Voevod,
şi chramul al sântei Biserici a fost sânta Treime, precum în chrisovele
lor, ce sunt la Sânta mânăstire Tismeana arată; ci fiind acestea zise
două sânte mânăstiri, Vodiţa şi Vişina, aproape de
drumurile cele mari, ce merg în ţara ungurească şi
nemţească, adecă mânăstirea Vodiţa de drumul ruşavei,
iară mânăstirea Vişina de drumul Vulcanului, şi din pricina
trecerii adese-ori a oştirilor nemţeşci, ungureşci,
turceşci, tătăreşci, pre aceste drumuri, nu s'au mai
făcut acestea sânte mânăstiri, iara-şi la loc de fericiţii
Domni, strănepoţii fericiţilor Domni ctitori acestor sânte
mânăstiri.
Iar sântele mânăstiri
Tismeana, Cozia, Bistriţa, Govora şi altele, fiind mai de laturi,
iară-şi s’a prefăcut de iznoavă la loc, dupre cum au fost
făcute de fericiţii Domni de atuncea, strenepoţii
fericiţilor Domnilor, ctitorilor celor veki, însă prefacerea sântei
monăstiri Tismeana s'a început la anii facerii 7034 (1520) de Radu V.V.
cel frumos, şi scurtându-i-se viaţa, nu s'a săvârşit
şi a stătut nesăvârşit preste 10 ani mai mult, până în
Domnia fiiului său, Mircea Voevod, şi la acest Mircea V.V. s'a
savârşit sânta mânăstire de zidire la anii facerii (1542) precum se
arată anii în piatră din stâlpii uşii Bisericei cei mari,
afară întindă jos, iară de zugrăvit s’a zugrăvit la
anii dela facere (1566) în zilele lui Petru Voevod, fiiul mai sus zisului
Mircea V.V. cu keltuiala dvornicului Nidelco, şi de atuncea şi
până astăzi stă sânta Biserică acesta neclătită,
şi nestricată, fără de cât tâmpla s'a mai preînoit în
două rânduri şi zugrăviala, iară zidirile înprejur
odată. Căci s’a mai ars si s’a stricat de Turci cu salaori, zicând
că este cetate, şi i-s’au luat porţile fiindu îmbrăcate cu
fier, în trecuta răzmiriţă a Turcilor cu Nemţii, la anii
dela Christos 1788. Iar sânta mânăstire Bistriţii s'a preînoit al
doile din temelie, de însuşi ktitorul său, întru fericire Banul
Barbul Craiovescul, măcar că în spisanie în piatra de asupra
uşii Bisericii cei mari a mânăstirii Bistriţii, care este din
afară în tindă, ce s'au prefăcut al doilea mai de curând, scrie,
că după ce a făcut Banul Barbul mânăstirea Bistriţa
cea dintâi, şi mai trecând câţi-va ani, s'a pus Domn Mihnea Voevod,
ce i-s’a fost zicând Drâcea, şi acel Domn având pizmă şi mânie
pe numitul Ban şi fiind cu Turcii, a venit la mânăstire şi a pus
de i-a dat foc şi o a stricat până în temelie mânăstirea cu
Biserică cu tot; şi după, moartea numitului Domn
iarăşi numitul Ban o a făcut aceasta, ce este acum, precum s’a
zlis şi mai sus. Dară noi la aceasta nu dăm crezământ,
căci cum acel Domn fiind Christian drept şi credincios, pentru mânie
şi pizmă să facă o faptă rea, păgânească ca
acesta, să strice sântele jărtvelnice şi lăcaşurile
cele D-zeesci ci se înţelege că acel Domn fiind cu oştirile
turceşci şi tătăreşci, şi câud biruia Turcii,
mergea pe la mânăstirile la care era înkise oştiri nemţeşci
şi ungureşci, precum s’a zis mai sus, şi dacî îi biruia, de loc
răutatea şi pizma păgânilor, ce este asupra Bisericei
Christianilor şi asupra Christianelor, ne fiindu-le voia a şci de
Domn, le ardea şi le sfărâma, precum vedem până astă-zi
făcându-se de păgâni, cu slobozirea lui Dumnezeu, pentru
păcatele noastre. Şi de aceia, pricina aceasta a arderii şi a
sfărâmării mânăstirii Bistriţii a aruncat asupra zisului
Domn de mai sus, şi a scris în spisanie, neşciind că pre acele
vremi, când s'a ars şi s’a stricat mânăstirea Bistriţii, mai
toate sântele mânăstiri din aceste cinci judeţe s'au ars şi s'au
stricat şi s'au pustiit, precum s'au zis mai sus, care; din pricina acesta
a mai sus ziselor rezboae şi a arderilor şi a sfărâmărilor
şi a pustiirilor sântelor mânăstiri, a rămas sântele moasce ale
Sântului Nicodim de tot tăinuite şi neşciute de nimeni până
acum, precum s’a zis şi mai sus.
Felonul cu care Sf. Nicodim
a trecut prin foc, a rămas la Tismana
Iră acum în trecuta
răzmiriţă a doua a Muscalilor cu Turcii, la anii dela Cnristos
1810, viind aici, în sânta monastire Tismeana, un gospodar servesc din Cladova,
anume Crăciun, fiiul lui gospodar lovan, obăr cneaz din Porecia, care
dintru alte multe vorbe şi pentru facerea aceştii zisei sântei
monăstiri, cum s’a făcut prin strădania sântului Nicodim prin
descoperire D-zeească, precum s’a zis mai sus, şi pentru facerea de
minuni ale Sântului, şi pentru îngroparea în mormânt şi scoaterea din
mormânt şi ascunderea şi tăinuirea sântelor moaşce ale
sântului. Atuncea a răspuns numitul gospodar zicând : că sântele
moaşce ale sântului Nicodim tot trupul întreg numai lipsa unui deget, sunt
în ţeara lor, în Servia, cu bună seamă la o rnânăstire, ce
se zice Patrierchie de lângă oraşul Epec. Ci aceste cuvinte ale
numitului gospodar erau de tot necrezute în sânta mânăstirea noastră,
aceasta Tismeana, ţiindu-ne noi de cuvântul cel mai sus zis, că sunt
ascunse şi tăinuite. Iră acum al doilea, la anii dela Christos
1823, Augustu 15, la prăznuirea Adormirea Maicii D-lui Nostru Iisus
Christos, la praznicul hramului sântei mânăstiri, a venit un părinte
monach sârb, taxiot sfetagoreţ, dela sânta monastire Chilindaru, cu numele
Iacov şi ne-a spus, zicând : că viind el acum dela sântul Munte, a
dat prin ţeara Serviei şi mergând pe la câte-va, mânăstiri de
acolo, a mers şi pre la zisa monastire Patrierchie, şi a văzut
în Biserica cea mare a acestei sântei mânăstiri patru sicrie cu sânte
moaşce, trupuri întregi, puse înaintea sântului altar, pre dinaintea
sântelor icoane celor împărăteşci, din care scrie unul cel
dinaintea icoanei Domnului, zice, că se numea sântul Nicodim, având la
mâna dreaptă lipsă un deget, precum şi mai sus s'a zis şi
sicriul împrejur sloveneşce, care pomeneşce şi de
mânăstirea Tismeana.
Apoi după această
arătare a zisului monach svetagoreţ, tot întru acest an mergând noi
Ştefan Ieromonachu la sfânta mânăstire Cernica, ce este aproape de
oraşul Bucureşci, pentru oareşi-care trebuinţă,
duchovnicească şi mergând şi pre la P. Archimandritul Calinic,
stareţul zisei sântei mânăstiri, şi din vorbă în vorbă
a venit cuvântul pentru sântele moaşce ale sântului, şi ne-a spus
şi sânţia-sa, că în anul trecut după rebelie au venit aci
la sânta mânăstire Cernica, un preut sârb mirean cu alţi doi mireni
sârbi spre înkinare şi după înkinare au mers şi pre la
sânţia-sea pentru blagoslovenie, şi din vorbă în vorbă au
spus şi ei sânţiei seale tot aseminea pentru sântele moaşce ale
sântului, că ele sunt în ţeara lor în Servia tot la zisa sânta
mânăstire Patriarchie, de lângă oraşul Epec şi tot aşa
fără deget, precum s'au zis şi mai sus şi pentru aceste
trei arătări a zişilor, am crezut şi noi părinţii
călugări din sânta mânăstire Tismeana, că aşa va
să fie cu adevărat, căci de ar fi tot aice ascunse şi
tăinuite, precum se zice în trei sute şi mai bine de ani, de când
s'au ascuns până acum, poate s'ar fi descoperit la vre unul din
părinţii călugări ai sântei mânăstiri, s'au la alt
cine-va, unde sunt ascunse. Ci se înţelege, că pentru acesta nu s’a
descoperit până acum, unde sunt ascunse, fiindcă sunt cu
adevărat în ţeara Serviei, precum s’a zis. Eră de cine s’a dus
acolo nu se şcie, fără decât zicea unii din părinţii
cel bătrâni cu şciinţă, din cei mai sus zişi ai
mânăstirei, că pe acea vreme, pe când erau sântele moaşce tot
trupul întreg al Sântului, de faţă în sânta Biserică, cum
şi după ascundere, erau în sânta mânăstire aceasta a Tismenei
mai mulţi părinţi călugări servi, de cât români.
Şi că atuncea curând, nu după mulţi ani după
ascunderea sântelor moaşce ale sântului a fost arderea şi pustiirea
sântelor mânăstiri, precum s’a zis mai sus şi că din pricina
acesta a sfărâmării şi a pustiirii monăstirii au fugit
toţi părinţii servi în ţeara lor în Serbia. Şi
părinţii călugării români aice prin pustia Cioclovinei prin
văi şi prin peşceri, de frica Turcilor şi a Tătarilor.
Şi zic, poate că atuncea vor fi luat sântele moaşce ale
sântului, de unde a fost ascunse, pre ascuns de către zişii
părinţi călugări români, şi le-au dus cu ei la zisa
mânăstire Patrierchie, la care se zice, că sunt acum sântele
moaşce ale sântului Nicodim de aici, dela sânta mânăstirea Tismeana,
şi acesta să înţelege, că cu adevărat aşa este,
zic eu Ştefan Ieromonachu, căci alţii streini n'a avut cine
să iea sântele moaşce de aici dela sânta mânăstire, de unde era
ascunse, şi se le ducă în Servia, fără de cât acei
părinţi, zişi servi, ca unii ce se vede, că au şciut
vre unul din ei unde au fost ascunse.
Sfintele moaşte păstrate azi în mănăstirea Tismana
Insă acum mai în
urmă, unul din noii părinţi călugări de ai sântei
mânăstiri aceasta Tismeana având multă dorire de a merge acolo la
zisa mânăstire Patriarchie, din Serbia, spre închinare şi vederea
sântelor moaşce ale Sântului, şi spre şciinţă sântei
mânăstiri Tismeana, de a se şci, de este cu adevărat acele
sântele moaşce ale sântului Nicodim de aice, s’au ale altui sânt Nicodim,
sunt acelea dela sânta mânăstire Patriarchie, din care părinţi
am fost şi eu unul Ştefan Ieromonachul, şi mergând prin Servia
până la oraşul Novi-pazar, ce este de ţinutul Bosniei, preste
graniţa servească, dupre cum ţin Servii acum cale de patru
ceasuri. Şi aci fiind Turcii răi nu ne-au lăsat să ne ducem
înainte la zisa mânăstire Patrierchie, zicând că suntem spioni,
şi ne-a pus la popreală, însă nu în temniţă, ci la un
han în seama hangiului spre pază, ca când ne-va cere, să ne dea,
şi ne a ţinut nouă săptămâni, cât ne speriasem,
că nu vom scăpa cu viaţă, şi aşa prin mari
rugăciuni întăi cătră Sântul apoi, şi către
neguţitori christiani de acolo, care întăi prin ajutorul Sântului, ce
au luminat pre zişii neguţători, de a mers la Turci, şi
prin rugămintea lor în multe rânduri şi kezeşuirea pentru noi,
de a bea a voit Turcii, de ne-au dat drumu, însă îndărăt în
Servia, iar nu înainte, la zisa monastire Patriarcliie.
Dar fiind cu apropiere
aceasta monastire de zisul oraş Novi-Pazar, cale de patru ceasurl, cât
şi altă mânăstire, ce-i zice Visoca Deciană, care şi
aceasta sântă monastire are întregi sânte moaşce ale sântului Crai
Ştefan, ctitorul acestei sânte monastiri. Merg în toţi anii
zişii christiani din Novi-pazar, pentru înkinare, şi
tămăduire la tot felul de boale la zisele sântele monastiri, carii
şi aceştia, cu care am vorbit şi i-am întrebat pentru sântele
moaşce ale sântului, asemenea ne-a spus, precum s’a zis mai sus, că
sunt sântele moaşce la zisa mânastire Patrierchie, de se numeşce
Sântul Nicodim cu adevărat şi fără deget, cum şi zioa
prăznuirii sântului, în 26 Decembrie, precum şi aice în monastire
sârbeasca. Şi dintr'aceste trei, adică, întâi potrivirea numelui
sântului Nicodim, a doua lipsirea degetului, a treia potrivirea zilii, în care
se serbează,, să înţelege, că cu adevărat acelea sunt
sântele Moaşce ale sântului Nicodim de aicea, din sânta mânăstire
Tismeana. Iar cum şi în ce kip şi de unde sunt, şi cum s'au adus
acolo la sânta mânăstire, au zis că nu sciu, cu toate că
încă mai nainte până a nu merge noi în Servia, nişce omeni de
cinste servi mai de aproape, bătrâni şi cu şciinţă din
vekime, şi din vorbă în vorbă, pentru pricina
neşciinţei ducerii sântelor moaşce ale sântului, cum s'a luat de
aice, dela monastire, de unde au fost ascunse si s'a dus în Servia, şi
că poate de părinţii călugări servi, ce au fost în
vekime la acesta sântă mânăstire,
să fi le luat cu ei, când au fugit în Servia, de frica răzmiriţilor celor mari
de atuncea şi a robiei de Turci şi de Tătari, atuncea au
răspuns zicend Servii, că cu adeverat aşa este, că de acei zişi părinţi
călugări servi s'au luat
şi s'a dus sântele moaşce ale Sântului Nicodim în Servia, dară
însă nu atuncea întăi, când au fugit, ci al doilea rând; căci
întăi cercând n'a putut nici să se apropie, unde era sântele
moaşce ascunse, pentru că a
făcut minune Sântul asupra lor, de i'a spăimântat, şi cu
frică mare înspăimântaţi, s'au făcut de au fugit mai de
grab în Servia.
Apoi după câţi-va
ani auzind, că s'a tras înapoi oşcirile turcesci şi
tătărăşci, şi că s'a mai linişcit vremea aici în ţările acestea,
iarăşi s'a întors înapoi zisii părinţi servi, şi
găsind sânta mânăstire arsă şi sfărâmată, de tot
pustia şi pre niminea într'ânsa, căci părinţii români de se
si adunase, de pre unde era răsipiţi, dar fiind mânăstirea sfărâmată, precum s'a zis, toţi îşi
făcuse colibi la un locu de şedea,
aice mai aproape în
pustia Cioclovinei, unde în
urmă s'a făcut aci şi
skit, care este şi acum.
Iar zişii părinţi servi
s'au făcut colibi în monastire
prin sfărâmările
zidurilor, şi a şezut aşa câtă-va vreme, apoi
înţelegând şi văzând, că earăşi vor să se
înceapă aicea în ţările acestea răsmeriţe şi
răsboaie mari, ca şi mai nainte, între Nemţi şi Unguri cu
Turcii, şi cu Tătarii, au făcut sfat între ei, ca
earăşi să se ducă în Servia şi să mai cerce au
doară vor putea să iea şi sântele moaşce ale Sântului,
să le ducă în patria lor zicând : că aice nu este nădejde
de a mai şedea, de a mai vieţui, cu atâtea răzmiriţe.
Dar mai nainte până a nu cerca, fiindu-le frică, ca să nu'i pătimescă vre o pedepsă dela Sântul mai rea de cât întâi pentru obrăznicia lor, ce voesc de a mai cerca, s’a pus toţi pre postire şi rugăciuni cu lacrămi, în priviglieri de toată noaptea şi prin plecări de genunke prin mare smerenie cătră Sântul, şi aşa petrecând trei zile şi trei nopţi, ne-mâncând şi ne bând nici cum, li-s'a dat voie de sântul prin descoperire, de-a luat sântele moaşce ale sântului, de unde era ascunse, şi luându-le au plecat noptea pe ascuns, şi au apucat pre valea cea din-aintea sântei monastiri, adică cei zic acum şosea, printre munţi şi văi şi păduri, până ce au trecut chotarele moşielor sântei monăstiri cele din prejur, pentru ca să nu afle zişii părinţi călugări români din pustia Cioclovinei, şi locuitorii posluşnici cei din prejur ai sântei mâuăstiri şi aşa într'acest feliu se zice, că s’a luat şi s’a înstreinat dela sânta mânăstire aceasta Tismeana sântele moaşte ale sântului Nicodim, de s’au dus în ţeara Servii la zisa mânăstire Patriarchie, unde de atunci şi până acum sunt acolo nestrămutate, şi făcătoare de minuni şi tămăduitoare de tot felul de boale, precum şi când era aicea la sânta mânăstirea sa Tismeana. Pentru că spun unii din christiani de acolo, ca fiind acolo odată răsmiriţe foarte mari şi temându-se egumenii şi părinţii călugeri, zisei mânăstiri Patriarchie şi toţi locuitorii christiani de acolo din oraşul Ipec, ca să nu se întâmple vre-o batjocorire sau stricăciune de păgâni sântelor moaşce, au rădicat pe cele zise trei sânte moaşce, adică : zic ale sântului Arsenie şi ale sântului Maxim, Archiepiscopii Servii şi le-au dus mai în lăuntru ţării Bosnii pe la alte mânăstiri mai sigure, unde nu era firică. Insă zic, că pre ale sântului Sava, dând Turcii preste ele, unde a fost duse, le-au luat şi le-au dus la vizeriul lor, ce era atuncea cu oştirile, şi viziriul acela a pus de le-a ars, până s'au făcut cenuşă, şi cenuşa s'a aruncat în văzduh. Iară pre ale sântului Nicodim nau putut să le mişce de loc. Iară mai pre urmă s'a arătat sântul Egumenului, şi unora din călugeri a zisei mânăstiri, zicându-le sa ia sântele moaşce, şi să le arunce în toaia cea mai adâncă a apei, ce curge pre lângă acea mânăstire şi aruncate fiind au stătut mulţi ani, şi când le-au scos le-au găsit zdravene, precum când le-au aruncat cu bună miresmă, şi fără nici un fel de stricăciune întru toate, şi după scoatere s'au aşezat iarăşi la locul lor, şi stau până astăzi, precum s'a zis. Si acestea s’a scris ca să se şcie.
Întâi adecă, pentru răpunerea sântului mir
al Sântului, al doilea, pentru arderea şi stricarea şi pustierea,
şi prefacerea sântei monăstiri şi a sântei Biserici, că nu
ieste acum cea din tâi, care s’a făcut prin strădania Sântului, de
Radu Voevod Negru, mai nainte de anii dela facerea lumii (1386) căci
această Biserică, ce este acum de la anul (1526) de Radu V.V. cel
frumos şi s'a isprăvit de fiiul acestuia, Mircea V.V. la anii (1542)
dupre cum s'a zis mai sus, a treia pentru aflarea şi înstrăinarea,
şi ducerea în Servia a sântelor moaşce a sântului Nicodim, dela
această sântă mânăstire a sa Tismeana, poate că şi
pentru acesta zisă înstrăinare aşa a fost voia sântului, cu
slobozirea lui D-zeu, pentru multele greaşale, şi a păcatelor
nostre şi se înţelege, că a cunoscut Sântul mai nainte cu
duchul, că o să se strice şi o să se calce în
mânăstirile seale din nou cei din urmă călugări
aşezământul şi orăndueala sa, cea cu vieţuirea de
obşte, şi că pentru aceasta se vede, că a zis Sântul
către ucenicii săi, după isprăvirea de tot acestei sântei
mânăstiri Tismeana: "fiilor, vedeţi ce bun, sânt, locas şi
îndemânatec pentru mântuire am înălţat cu ajutorul Mântuitorului
nostru Iisus Christos, şi a prea curatei Maicii sale, prin care tot
sufletul, ce va veni aice la acesta sântă mânăstire pentru mântuire,
va afla odihnă şi spăsenie sufletescă în veci".
Iară în vremele cele mai din urmă, răi oameni, şi
neascultători şi defăimători, şi călcători
aşezământurilor şi orânduelelor părinteşti, cele
pentru vieţuirea de obştie a tagmei monachiceşci vor veni
şi vor lăcui aicea, numindu-se monach numai cu kipul, iar nu cu
faptele; care puţin zic, anevoe vor putea vre unii aşi mântui
sufletele făcându-şi voile lor. Pentru sântele rugăciuni ale
sântului Părintelui nostru Nicodim sânţitul, Doamne Iisuse Christoase
D-zeul nostru milueştene şi ne mântueşce pre noi, Amin.
